”Gataaa! M-am hotărâââtttt! Vreau copiiiii!”, a scris Lidia Buble în dreptul unor imagini în care apare alături de niște fetițe absolut superbe.
Lidia Buble a făcut primele declarații despre copilul cu Răzvan la sfârșitul anului trecut, dar și despre căsătoria cu acesta. Interpreta vrea să mai copilăreasca și atunci cand va fi momentul, ea si Razvan Simion vorface pasul cel mare.
Cântăreaţa a crescut într-o familie numeroasă şi s-a ocupat de mulţi dintre fraţii ei, aşa că, atunci când va avea propriul ei copil, nu va fi luată prin surprindere de nimic, susține ea.
„Cred că o să fiu cea mai cool mamă! Am învăţat tot ce e mai bun de la mama mea, aşa că tind să cred că voi oferi iubire totală copiilor mei, atunci când ei vor veni pe lume. Cel mai emoţionant moment a fost la primul meu concert, din cariera muzicală, pentru că păşeam într-o nouă lume, fara să ştiu ce reacţii voi primi din partea celor care mă vedeau şi ascultau. În momentul în care publicul a început să fredoneze “Noi simţim la fel” (primul meu single), am simţit că rămân fără aer, iar scenă începe să fugă de sub mine. Mai multe nu ştiu, pentru că valul de emoţii a fost prea puternic şi doar m-am bucurat de ce-mi transmiteau oamenii aceia”, a spus ea.
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Citește și: Cea mai intimă ipostază cu Lidia Buble și Răzvan Simion. Dragoste mare
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas