Recent, cântăreața a fost invitată la emisiunea online a Alexandrei Ungureanu, „Duet cu Alexandra”, unde a făcut mai multe dezvăluiri despre fosta relație. Lidia Buble a mărturisit că Răzvan Simion a fost cel care a ajutat-o enorm în cariera ei și tot el a fost cel care a învățat-o să facă muzică.

„Omul de la care am învățat cele mai multe pe toate planurile a fost Răzvan. El m-a învățat și foarte multă muzică, pentru că știe multă muzică, deși este prezentator TV. M-a învățat foarte multă muzică și nu numai. Are gusturi rafinate. Artista pe care o îndrăgesc cel mai mult și pe care regret că nu am cunoscut-o și auzit-o live este Laura Stoica. Este artistul meu de suflet”, a spus Lidia Buble.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Mi-a fost teamă”

Fosta iubită a matinalului de la Antena 1 a povestit că înainte de a se lansa în muzică, a crescut fără televizor și nu avea deloc cunoștințe despre acest domeniu. Atunci când Lidia Buble a dispărut de pe rețelele de socializare, Răzvan Simion a fost cel care a încurajat-o să facă acest pas. Deși nu mai formează un cuplu, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” îi este alături artistei.

„Într-o zi vorbeam cu Răzvan și zic: «Simt că am obosit. Simt că nu mai am inspirație, că nu mă mai regăsesc». Mă uitam în oglindă și ziceam «cine e fata asta?». Eu, care în fiecare zi eram cu zâmbetul pe buze și cu chef de viață, să fac de toate. Mi-a zis: «Ia o pauză, ce te oprește?». Mi-era frică, cumva, pentru că social media e la putere în zilele noastre. Mi-a fost teamă, dar am zis că mai presus de toate este să fiu eu bine cu mine, ca să pot să inspir oamenii cu muzică și energie bună. Revenirea mea a fost foarte apreciată. Mi-a prins bine. Nu pot decât să mă bucur”, a mai declarat Lidia Buble.

În prezent, Răzvan Simion are o relație cu Daliana Răducan și sunt foarte îndrăgostiți. Nici Lidia Buble nu a pierdut vremea și a avut mai multe relații după despărțirea de vedeta de la Antena 1. Acum, artista ar fi implicată într-o poveste de dragoste cu omul de afaceri Horațiu Nicolau.

Urmărește-ne pe Google News