Lidia Buble a făcut primele declarații despre copilul cu Răzvan, dar și despre căsătoria cu acesta. Interpreta vrea să mai copilăreasca și atunci cand va fi momentul, ea si Razvan Simion vorface pasul cel mare.
Lidia Buble a făcut primele declarații despre copilul cu Răzvan, care va veni peste ceva timp
„Nu știu, deocamdată sunt eu mult prea copilăroasa și mica. Mai durează. Mai întâi căsătoria și apoi copilul. Nu m-am gandit la casatorie, sunt mica. Mi se pare ca sunt prea mica pentru asta. Când o să fiu ceruta, doar nu o să-l cer eu pe el. Îmi doresc foarte mult sa am totata familia lângă mine. Îmi place să stau cu el în casa, suntem mai întâi de toate prieteni, ne completam. Ne mai certam de la mâncare. Nu ne certăm. Nu am avut certuri majore, ne înțelegem foarte bine”, a declarat Lidia Bulble la Kanal D.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei