La începutul relației, cântăreața Lidia Buble, care are 30 de ani, s-a ferit să apară alături de Horațiu Nicolau. Paparazzi diferitelor publicații i-au surprinsă însă în repetate rânduri împreună, iar artista s-a văzut nevoită atunci să confirme relația.
De aproximativ trei ani sunt împreună, iar acum Lidia Buble nu se mai ferește să vorbească despre iubitul ei. În emisiunea Fresh by Unica, cântăreața a spus cum e ea în rolul de iubită, atunci când nimeni nu o vede, când e doar alături de Horațiu Nicolau.
Lidia Buble: „Sunt binecuvântată să am lângă mine un om care mă susține în totalitate”
„E important să fii creativ, să știi să-ți surprinzi partenerul de viață, să spargi bariere. Eu zic că-s iubibilă. Cred că sunt foarte ușor de iubit pentru că eu ofer foarte mult și fără limite. Asta uneori m-a ajutat, dar cred că de cele mai multe ori nu. Însă am ales să nu mă schimb pentru nimeni.
Vreau să fiu așa cum sunt. Sunt foarte multe discuții pe care Dumnezeu le aude și face în așa fel încât să elimine acei oameni din viețile noastre. Mă las în brațele lui să facă el ce-o vrea”, a spus Lidia Buble, care a mai mărturisit că este foarte atentă la omul de lângă ea. Deși iubitul ei nu are pretenția ca ea să-l pună mai presus de carieră, Lidia face în mod natural acest lucru.
„Sunt binecuvântată să am lângă mine un om care mă susține în totalitate și care îmi înțelege foarte bine partea artistică”, a mai declarat solista.
Între Lidia Buble și Horațiu Nicolau, iubitul ei, e o diferență de 31 de ani, însă ei nu îi pasă. Pentru ea, sentimentele contează mai mult. „Eu cred că dragostea n-are limite. Nu ține cont de religie, de naționalitate, nu ține cont de absolut nimic. Când iubești cu adevărat, iubești, e simplu. Simți în tot corpul tău. Nu, nu cred că are vârstă (n.red. – dragostea)”, a mai susținut Lidia Buble, la Fresh by Unica.
Lidia Buble a primit un inel de la Horațiu Nicolau
Invitată recent în cadrul unei emisiuni „Vorbește lumea”, artista nu s-a ferit să arate inelul pe care l-a primit de la Horațiu Nicolau în urmă cu câteva luni bune. De altfel, toată lumea a crezut că artista a primit inelul de logodnă, însă în realitate lucrurile stau altfel.
Artista a ținut să îl arate în direct la TV și a dezvăluit că l-a primit, de fapt, vara trecută, însă cu ocazia zilei sale de naștere. Cântăreața s-a declarat extrem de fericită și împlinită în relația pe care o are și a povestit că așteaptă ziua cea mare în care va fi cerută de soție, având în vedere că a rămas singura dintre surorile ei care nu s-a logodit sau măritat.
„Lili Sandu: Dă-ne o veste! Lidia Buble: A, nu e aia! Numai pe degetul ăsta (n.r. – inelar) îmi vine, pe restul mi-e mare. Dar îți dau o veste, am schimbat prefixul. L-am primit cadou de ziua mea, la împlinirea vârstei de 30 de ani, dar deja i-am făcut de anul trecut. Așteptăm altul pentru aia (n.r. – logodnă)”, a fost discuția dintre cele două.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!