Întrebate de ce au ales ca piesa să se numească “Mr Celentano”, Betty, blonda trupei Like Chocolate, ne-a declarat: ”Titlul piesei are o poveste inedită. În cadrul unui concert am întâlnit un puşti care a venit în spatele scenei şi a ţinut să ne faca o dedicaţie specială, cântându-ne câteva piese la orgaă. Întâmplarea face că acesta s-a prezentat cu numele de Celentano. Lucrul ăsta ne-a inspirat şi iată că, astfel, am conceput piesa “Mr. Celentano””.

În acelaşi timp, pentru noul single fetele de la Like Chcolate au decis să abordeze o modalitate de interpretare cu influenţe raggae. “S-a lucrat la această piesă aproape două luni, timp în care ne-am petrecut multe ore în studio cu Sorin de la Crush, Florin Nedelcu si Matteo. Astfel, am început să improvizăm şi, pentru că ne-a plăcut cum sună interpretarea lui Matteo, am început să adoptăm puţin din stilul lui, ceea ce ne-a dus către o interpretare raggae muffin, abordată chiar şi de Diana King în anii90. Ştim că o astfel de interpretare este ieşită din comun, în România, până acum, fiind abordată în general de băieţi, dar suntem fericite că putem oferi publicului o nouă perspectivă în acest sens” a adăugat Andra, bruneta trupei.

Topul județelor cu cele mai multe accidente în care au fost implicate trotinete electrice: 24 de morți și sute de răniți, în trei ani
Recomandări
Topul județelor cu cele mai multe accidente în care au fost implicate trotinete electrice: 24 de morți și sute de răniți, în trei ani

În ce priveşte aşteptările solistelor cu privire la “Mr Celentano”, proiect marca Live Artist şi Cat Music, acestea au declarat: ”Sperăm ca publicului să-i placă noul single la fel de mult sau chiar mai mult decât “Maria, Maria” şi, astfel, să ne păstrăm locul dobândit în inimile celor care ne apreciază. Vrem să dăm ascultătorilor tot ce este mai bun, iar această nouă propunere muzicală, pe care am lansat-o să fie pe gustul fanilor”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
Știrileprotv.ro
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să aterizeze pe el, condițiile sunt un coșmar pentru avioane
FANATIK.RO
Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să aterizeze pe el, condițiile sunt un coșmar pentru avioane
Cine o înlocuiește pe Maria Iordănescu la pupitrul știrilor de sport de la Prima TV
GSP.RO
Cine o înlocuiește pe Maria Iordănescu la pupitrul știrilor de sport de la Prima TV
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an mai devreme
FANATIK.RO
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an mai devreme
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Observatornews.ro
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI