Invitată miercuri, într-o emisiune TV, Lili Sandu a vorbit despre bărbații din viața ei și a recunoscut că marea ei dragoste a fost fostul portar, Bogdan Stelea, care a divorțat de soția lui pentru ea. Stelea a cerut-o și în căsătorie, dar relația lor nu a rezistat, cei doi despărțindu-se cu scandal, în 2006. De atunci, Bogdan Stelea s-a însurat cu creatoarea de modă Mirela Stelea, iar Lili Sandu continuă să-și caute fericirea.
„Dacă Stelea ar fi avut aprobare de la Primărie să mă ceară de nevastă pe Arcul de Triumf ar fi fost un moment al naibii de romantic și un gest pe care l-am apreciat foarte mult. Eu mă bucur pentru el că și-a găsit jumătatea acum. Am iubit doi bărbați foarte mult, iar Bogdan este unul dintre ei. Între noi nu a existat niciodată violență, nici fizică, nici verbală”, a spus Lili Sandu.
Vedeta a vorbit și despre relația cu actualul soț al Elenei Băsescu, Bogdan Ionescu, cu care a avut o aventura scurtă și pasională.
„Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni și am început să ieșim în acel anturaj. Am avut și o mică escapadă în Dubai. Asta s-a întâmplat în urmă cu mulți ani. Încă ne mai salutăm de fiecare dată când avem ocazia, dar totul între noi s-a terminat”, a spus Lili Sandu.
Aceasta a ținut să pună capăt și speculațiilor apărute în presă, conform cărora ar fi avut o idilă și cu actorul Gerard Butler, care se iubește în prezent cu românca Mădălina Ghenea.
„L-am cunoscut pe Gerard acum 3 ani la New York, la un eveniment, după care ne-am reîntâlnit în Los Angeles, dar nu s-a întâmplat nimic.În general, actorii curtează femeile frumoase”,, a spus Lili.
În ceea ce privește relația cu Sișu, LIli Sandu spune că a fost pasageră și inocentă, deoarece avea doar 19 ani când l-a cunoscut pe fostul membru al trupei La Familia.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News