Pentru Lili Sandu, în vârstă de 42 de ani, a fost destul de greu să se adapteze la rolul de mamă, iar schimbările care au avut loc în viața ei au marcat-o. Actrița și-a dorit mult un copil, însă nu își imagina că totul va fi atât de greu la început. Primul an a fost foarte dificil pentru Lili, astfel că ea și-a găsit refugiul în alcool.
„În cazul meu alcoolul a fost un refugiu. Acum, a nu se înțelege că l-am dus la extrem, nu încurajez, dar acolo, un strop, pe podeaua băii, când nu mai poți.
Eu știam, din ce am auzit, că nu va fi doar cu lapte și miere și beatitudine. Pentru mine primul an de maternitate a fost un carusel al emoțiilor pe care nu știam că le voi avea.
Mi-a fost greu să mă regăsesc. Nu puteam să-mi contorizez emoțiile. Nu înțelegeam clar iubirea aia de care îmi spuneau toți înainte să nasc”, a declarat Lili Sandu în emisiunea „Vorbește lumea”, difuzată pe PRO TV, relatează Fanatik.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Mă spălam pe păr la două săptămâni”
Actrița a mai mărturisit că după ce a născut nu mai avea deloc timp pentru ea și nici pentru partenerul ei. Pe rețelele de socializare, Lili Sandu voia să pară că are o viață perfectă, însă realitatea era cu totul alta.
„Totul se învârtea în jurul copilului. Mă spălam pe păr la două săptămâni. La început mi-a fost rușine să vorbesc și prezentam pe Instagram o viață perfectă.
Mi-a fost foarte greu, comunitatea mea a reacționat și femeile mi-au dat putere. Și spuneam «Asta simt. Am anxietate. Îmi vine să mă târăsc ca un șobolan. Nu mă recunosc»”, și-a amintit Lili Sandu.