Lili Sandu se alătură echipei Vocea României și este tare emoționată. “Am urmărit întotdeauna Vocea României cu mare drag, pentru că este minunat să vezi cum se poate schimba destinul unor oameni muncitori și foarte talentați atunci când sunt îndrumați de cei mai bun artiști ai momentului: Tudor Chirilă, Loredana, Smiley și Marius Moga. Sunt extrem de fericită să mă reîntorc pe micul ecran cu acest proiect la Pro TV, în care rolul meu va fi acela de a îi susține moral și de îi încărca cu energie pozitivă pe concurenți, și, totodată, de a transmite din camera magenta emoțiile și bucuria lor către juriu și către telespectatori. Fără îndoială, vom avea parte de un show grandios, standardul este foarte ridicat și așteptările pe măsură, datorită vocilor excepționale ale celor rămași în competiție. Ne vedem vineri, de la 20:30! Până atunci, La mulți ani, România! La mulți ani, Pro TV!”, a spus Lili extrem de încântată de noua provocare.

Lili Sandu se alătură echipei Vocea României unde vine cu informații importante

Actriţă şi cântăreaţă, Lili Sandu este cunoscută pentru filmele şi serialele în care a jucat, dar şi pentru melodiile interpretate. Şase luni a studiat actoria în Los Angeles, alături de nume importante din cinematografia internaţională, în primăvară a luptat pentru titlul de Fermierul anului în Ferma vedetelor, fiind unul dintre finalişti, iar începând de vinerea aceasta, Lili le va transmite telespectatorilor cele mai proaspete informaţii din backstage de la Vocea României. În show-urile live Vocea României, telespectatorii vor urmări un spectacol magnific, cele mai bune momente create de concurenţi împreună cu cei patru antrenori, Tudor, Loredana, Smiley şi Moga, iar V Reporter-ul Lili Sandu va aduce noutăţi din culise şi îi va ţine în permanenţă pe români conectaţi la atmosfera din camera magenta.

Vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Silviu Tolu. După ce un an de zile și-a ținut relația în secret, Lili Sandu a avut prima ieșire asumată cu modelul internațional, Silviu Tolu. Până acum, cei doi au preferat să nu se afișeze împreună, însă au postat imagini cu ei din vacanțe sau de la diverse ieșiri.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News