În urmă cu 18 ani, Lili Sandu făcea furori alături de Ileana Lazariuc și Rocsana Marcu în trupa Trinity. Azi, la 40 de ani, nu crede că ar mai avea o șansă în muzică, pentru că nu se încadrează în tiparele actuale. În schimb, îi place în televiziune și visează la o carieră de actriță.
„Eu cânt în fiecare zi. Abia aștept să am un copil, să-i cânt și lui că pe Silviu l-am înnebunit! Nu știu dacă mă mai atrage suficient de mult zona asta cât să fiu pe scenă și recunosc că nici nu am fost deschisă către partea asta cu muzica… S-au schimbat foarte multe în industria muzicală, e ca un monopol. E destul de dificil să răzbați și nu cred că mai am energia și răbadarea pe care le aveam înainte. Din păcate, eu nu-mi compun singură și atunci e destul de greu până ajungi să lansezi o melodie. Nici nu m-aș mai vedea în fustă scurtă și dansând cu două dansatoare”, ne-a mărturisit Lili.
Televiziunea îi place însă – ultima ei experiență pe micul ecran a fost ca moderatoare a emisiunii „Fan Arena” de la Kanal D -, iar la actorie visează cu ochii deschiși. Acesta e și domeniul în care și-ar investi energia, dacă i s-ar ivi ocazia. Dorința ei cea mai mare: un film sau un serial în care să joace cu Silviu Țolu, viitorul ei soț.
„Îmi surâde ideea, dar trebuie să se mai și întâmple. Din păcate, la noi în țară nu se fac multe producții. Când vor fi castinguri fi nu voi spune nu! Eu și Silviu am vrea să jucăm împreună într-un serial”, ne-a mai spus ea.