Chiar dacă e fericit că a scăpat de kilogramele în plus, pentru Lino Golden experiența „Survivor România” a fost destul de traumatizantă.
„Îmi mai trebuie Republica Dominicană dacă vorbim de o vacanță, în rest tot ce ține de concursuri m-aș gândi de două ori înainte să mă bag în așa ceva. Gata cu reality show-urile. Am trăit destul”, ne-a povestit Lino. După aproape două săptămâni, de când a părăsit competiția, cântărețul afișează o imagine de om proaspăt reîntors dintr-o vacanță exotică. „M-am întors acasă cu 10 kilograme în minus. Cine mă vede zice că am fost în vacanță, dar eu am fost pe insulă și mâncam doar orez și cocos. Cel mai greu este să fii izolat de oameni, să n-ai normalitate. Ești într-o situație în care ești într-un fel închis, dar în libertate. Eu așa am văzut-o. A fost o experiență grea pentru psihicul meu, eram și cel mai mic de acolo, restul poate erau mai bine pregătiți psihic. Asta a fost greu pentru mine. Izolarea și mâncarea că mâncam două linguri de orez dacă câștigam un meci, dacă nu muream de foame”.
Daca nu ai idei, uite aici niste retete cu orez care iti pot alina foamea!
La 16 ani avea 100 de kilograme
Din toată experiența „Survivor România”, cel mai încântat este de slăbitul drastic, chiar dacă asta a însemnat să facă foamea, căci în adolescență a fost la un pas de obezitate. Dacă nu l-ar fi ambiționat mentorului lui, Alex Velea, cu siguranță nu ar fi scăpat nici azi de această problemă.
„La 16 ani aveam 100 de kilograme, atunci am luat hotărârea că trebuie să slăbesc. Țin minte că Alex Velea mi-a spus că nu mă va mai ajuta să slăbesc, când m-a prins că nu mă țineam de dietă cu adevărat. Acela a fost momentul când am devenit foarte serios în această privință. Primul lucru pe care am început să îl fac a fost acela de a alerga în parc, însă după două minute mi s-a făcut rău și eram pe punctul de a chema ambulanța. Atât dieta pe care o țineam, cât și sportul intens m-au ajutat să slăbesc foarte mult. După prima lună, diferența s-a văzut, atât în oglindă cât și pe cântar. În trei luni am slăbit 30 de kilograme”, a povestit Lino.
De când a revenit în țară s-a izolat în studio
Revenit în țară, Lino nu recuperează timp cu prietenii lui, ci s-a izolat în studio, căci zilele petrecute în liniștea junglei l-au făcut să se gândească la următoarele piese. „Acolo nu știam ce oră e, ce zi e. Ne-am făcut noi un calendar pe un cufăr acolo, ideea lui Ruby, dar am pierdut numărul. Mi-a fost dor de telefon, dar nu mi-a lipsit pe cât mă așteptam pentru că eu sunt dependent de telefon, stau non stop. Mi-a lipsit baia, muzica. De când m-am întors stau non stop numai în studio. M-am izolat în studio. E o izolare pe care eu o vreau, o accept și îmi place”, a mai completat Lino.
VIDEO: Robert Hanciarec/ FOTO: Dumitru Angelescu