Lino Golden, „fiul adoptiv” al lui Alex Velea, a făcut noi declarații despre relația cu artistul, la câteva luni de când a izbucnit scandalul între ei. Invitat în cadrul emisiunii de la PRO TV, acesta a mărturisit că nu vrea să poarte pică nimănui.
„Fiecare și-a văzut de drumul lui, nu mai vorbim, pentru că au fost prea multe lucruri spuse, dar am preferat, cel puțin eu, să fiu matur, chiar dacă am avut o perioadă pe Instagram când am fost prost și am făcut greșeli.
Oricum în România e gândirea asta, că dacă un om te-a ajutat trebuie să îi rămâi sclav toată viața. Eu o să îi iubesc și respect. O să le fiu recunoscător până o să mor”, a spus Lino Golden la PRO TV, în cadrul emisiunii La Măruță.
„Important este că acum ne vedem fiecare de ale noastre, de carierele noastre, de viețile noastre personale. Îi doresc succes în tot și pe plan profesional, și personal.
Nu cred, sincer să fiu, dar nu știm niciodată ce ne rezervă viața în viitor, aș vrea să nu-i port pică absolut nimănui”, a mai spus artistul.