De câțiva ani încoace, Disney ne-a
lămurit că nu prea mai are chef să născocească povești noi. În schimb, primim
pe bandă rulantă „live-action remakes” ale unor desene clasice, adică reproduceri
în care personajele animate sunt înlocuite cu actori în carne și oase. Acțiunea
e aceeași, dar transpusă într-un mediu nou.
Așa se face că publicul a plătit din nou bilet ca să urmărească „Cenușăreasa” (2015), „Cartea Junglei” (2016) sau „Dumbo” (2019), iar acum toată planeta se înghesuie la cinema să vadă „The Lion King”. Serios, a trecut pragul de 600 de milioane $ la nivel global, în prima săptămână de la premieră.
Despre ce e? Știi deja
Regizat de Jon Favreau, pe care în mod normal îl apreciez, „Regele Leu” din 2019 e o copie la indigo a îndrăgitului film animat din 1994.
Sinopsisul e același. Puiul de
leu Simba (Donald Glover) devine
noul succesor la tronul savanei, surclasându-și automat unchiul – ranchiunosul
Scar (Chiwetel Ejiofor). Acesta din
urmă vine cu un plan diabolic: să-l asasineze pe actualul rege, Mufasa (James Earl Jones), și să-l acuze pe micul
Simba de patricid. Cu ambii adversari scoși din joc, Scar poate domina ținutul după
bunul plac, fără să-i pese de supuși.
Orbit de minciunile unchiului său, Simba se refugiază într-un tărâm îndepărtat, unde se împrietenește cu suricata Timon (Billy Eichner) și mistrețul Pumbaa (Seth Rogen). Aici învață că nu poți controla toate aspectele vieții și că cel mai bun mod de a rezolva o problemă e s-o ignori complet. Hakuna matata.
Lecția pare practică, până când vechea
prietenă Nala (Beyoncé) îl găsește
pe Simba și îi cere ajutorul. Se pare că Scar și acoliții săi au devastat
savana prin vânare excesivă, fapt care a dat peste cap tot ecosistemul. Animalele
rămase vor să-l înlăture de la putere, dar numai Simba îi poate lua locul. Va
renunța el la un paradis lipsit de griji pentru a-și înfrunta unchiul malefic
și a-și salva semenii?
Dacă ai văzut originalul, știi
deja răspunsul. Dacă nu, te așteaptă o poveste genială despre curaj,
responsabilitate și ciclul vieții.
Realismul compromite emoția
Pentru că excelentul desen e reprodus
aproape cadru cu cadru, ai parte de aceleași momente emoționante. Aceleași
replici memorabile ies prin boturile acelorași animale îndrăgite de-o lume
întreagă. Pe asta a mizat Disney când a dat copy-paste. Părea un pariu sigur.
Totuși,
le-a scăpat ceva important: vitalitatea originalului. În momentul în care generezi
pe calculator animale 100% realiste, pierzi expresivitatea care le definea pe
cele schițate de mână.
În animație, chipul ascuțit al lui Scar și jocul din sprâncene îi dădeau un plus de venin, îi completau discursul perfid. La fel, ochii mari și lucioși ai lui Simba îi subliniau naivitatea, îi accentuau lipsa de maturitate.
Acum, îi
vezi doar ca pe niște lei. Unul mai bătrân și negricios, altul mic și blond. Privirile
lor nu transmit nimic, iar boturile nici măcar nu se sincronizează cu dialogul.
După ce că efectul e diluat, mai e și straniu. Își pierd personalitatea, dar și
o parte din simpatie.
Jos pălăria pentru efecte!
Pe cât de mult blamez studioul
pentru lipsă de creativitate, pe atât de tare simt nevoia să-i felicit pe
artiștii vizuali care s-au ocupat de proiect. Peisajele par filmate în aer
liber, iar animalele sălbatice parcă au fost dresate să-și memoreze și să-și spună
replicile ca niște actori adevărați.
Totul e o iluzie, dar una impresionantă.
Fiecare piatră, fiecare copac și fiecare fir de blană a fost conceput pe computer
într-un stil complet convingător, fotorealist. Tehnologia a ajuns atât de avansată,
încât te poate convinge că orice e tangibil.
O nouă generație face cunoștință cu Simba
Cu toate carențele lui, noul
„Lion King” introduce această poveste clasică unei noi generații, unui public
tânăr care nu a văzut niciodată originalul. Efectele speciale îi vor cuceri din
prima pe micii spectatori, pentru care ambalajul e uneori mai important decât
conținutul.
Partea bună e că vor fi expuși
unui conținut de calitate, de data asta. Într-adevăr, unul furat cu copy-paste,
dar de la o sursă valoroasă. Puștii vor învăța că nu te poți juca o viață
întreagă, că bunăstarea cere sacrificii și că familia vine mereu pe primul loc.
Care e ecranizarea mai bună?
Având acum la dispoziție două variante – desenul vs. producția 3D -, aș alege oricând să revăd desenul. Fără discuție, e versiunea net superioară și rămâne una dintre cele mai bune animații ale tuturor timpurilor.
Și unui copil din ziua de azi i-aș
recomanda să vadă tot originalul. Nu pentru că aș fi nostalgic, ci pentru că personajele
sunt mult mai nuanțate, peisajul – mai colorat, iar atmosfera – mai jucăușă. În
contextul ăsta, scenele sobre contrastează mai puternic cu cele vesele, deci
impactul lor e mai mare, iar morala poveștii capătă mai multă greutate. Per
total, desenul animat e mai „viu”.
Dar având în vedere că noul film 3D poate fi urmărit acum
pe marele ecran, înconjurat de difuzoare gigantice care-ți pompează coloana
sonoră direct în sânge, înțeleg de ce atât de multă lume își ia bilet.
„The Lion King” rulează în cinematografele din România
începând de pe 19 iulie.
Nota: 6,5/10