Update 1:35 – Portugalia, reprezentată de Salvador Sobral, a câștigat finala Eurovision 2017, cu 758 de puncte primite de la juriul de specialitate și de la public.

„Trăim într-o lume în care muzica este ca la fast-food. Am câștigat pentru că eu cânt altfel de muzică. Să aducem muzica bună înapoi”, a spus Salvador Sobral, câștigătorul Eurovision 2017. Salvador Sobral a urcat pe scenă să ia trofeul Eurovision 2017 și a cântat piesa cu care a câștigat împreună cu sora sa, Luisa.

Pe locurile 2 și 3 s-au clasat Bulgaria și Moldova. România a încheiat finala Eurovision 2017 pe locul 7.

 

 

Salvador Sobral, din Portugalia, a câștigat finala Eurovision 2017

Update 1:32: În urma votului publicului, România a primit 224 de puncte, aflându-se, în acest moment, pe locul 4.

Moldova a primit 264 de puncte din partea publicului, iar Bulgaria 337. Portugalia a primit cele mai multe puncte din partea publicului, terminând pe locul 1 finala Eurovision 2017, cu 758 de puncte.

Update 1:26: După votul juriului de specialitate, Portugalia e pe primul loc.

Update 1:25 – S-a încheiat votul juriului de specialitate. Se anunță votul publicului

Update 1:20 – Polonia – 12 puncte pentru Portugalia. Marea Britanie – 12 puncte pentru Portugalia. Croația – 12 puncte pentru Ungaria. Cehia – 12 puncte pentru Portugalia. Ucraina – 12 puncte pentru Belarus.

Update 1:17 – România a acordat 8 puncte Moldovei, iar puncajul maxim, 12 puncte, Olandei. Unagria – 12 puncte pentru Portugalia. Slovenia – 12 puncte pentru Portugalia. Belgia – 12 puncte pentru Suedia.

Update 1:14 – Irlanda a acordat 8 puncte României, iar 12 puncte pentru Belgia. Georgia – 12 puncte pentru Portugalia. Cipru – 12 puncte pentru Grecia. Belarus – 12 puncte pentru Bulgaria.

Update ora 1:12 – Portugalia a acordat punctaj maxim pentru Azerbadjan. Elveția – 12 puncte pentru Portugalia. Olanda – 1 punct pentru România, 12 puncte pentru Portugalia. România are 50 de puncte și e la mijlocul clasamentului.

Update ora 1:06 – Votul a continuat. Bulgaria a oferit 3 puncte reprezentanților României, Ilinca și Alex Florea. 12 puncte au fost oferite Austriei. Islanda – 12 puncte pentru Portugalia. Serbia – 12 puncte pentru Portugalia. Australia – 12 puncte pentru Marea Britanie. Italia – 12 puncte pentru Azerbadjan. Germania – 12 puncte pentru Norvegia.

Update 0:54 – Juriul de specialitate a votat astfel: Suedia a dat 12 puncte Portugaliei. Azerbadjan a acordat 12 puncte pentru Belarus, San Marino – 12 puncte pentru Portugalia, Letonia – 12 puncte pentru Portugalia, Israel – 12 puncte pentru Portugalia, Muntenegru – 12 puncte pentru Grecia, Albania – 12 puncte pentru Italia, Malta – 12 puncte pentru Italia, Macedonia – 12 puncte pentru Bulgaria, Danemarca – 12 puncte pentru Suedia, Austria – 12 puncte pentru Olanda, Norvegia – 12 puncte pentru Bulgaria, Spania – 12 puncte pentru Portugalia, Finlanda – 12 puncte pentru Suedia, Franța – 12 puncte pentru Portugalia, Grecia – 12 puncte pentru Cipru, Lituania – 12 puncte pentru Portugalia, Estonia – 12 puncte pentru Bulgaria, Moldova – 12 puncte pentru România, Armaniea – 12 puncte pentru Portugalia.

Update 0:52 – Televiziunea din Israel se închide a anunțat cel care a oferit 12 puncte Portugaliei.

România a luat 3 puncte de la Azerbadjan, 3 de la Letonia, 10 de la Muntenegru, 3 de la Albania, 5 de la Malta, 6 de la Grecia, 12 puncte din partea Moldovei, 3 din partea Bulgariei, 1 punct din partea Olandei și 8 din partea Irlandei.

 

Update 0:46 – S-au închis liniile de vot. Se acordă punctele pentru fiecare țară concurentă.

Update 0:43 – Incident în timpul reprezentației Jamalei. Un tânăr a pătruns pe scenă și și-a dat pantalonii jos lăsând să i se vadă fesele, înainte ca un bodygard să îl dea afara de pe scenă.

Update 0:42 – Pe scena finalei Eurovision 2017 a urcat și Jamala, în calitate de invitat special. Câștigătoarea Eurovision 2016 a încântat publicul apariția sa.

Update 0:34 – Câștigătoarea Eurovision Junior, maria mamadașvili, din georgia, a fost prezentă pe scena finalei Eurovision 2017 de la Kiev. Ea a mărturisit că și-ar dori să mai cânte la Eurovision.

Update 0:20 – Ruslana, fostă câștigătoare a Eurovision, a fost invitată să cânte pe scena finalei Eurovision 2017, de la Kiev.

Update 0:09 – Toate cele 26 de state și-au încheiat prestația pe scena de la Kiev. S-a dat start vot.

Update ora 0:04 – Alma, din Franta, in finala Eurovision 2017. Artista a fost ultima în concurs, ea intrând în competiție pe poziția 26. Alma a interpretat piesa Requiem. Artista compune și e și pianistă. A locuit, mulți ani, în America.

Alma, din Franta, in finala Eurovision 2017

Update ora 0:00 – Kristian Kostov, din Bulgaria, in finala Eurovision 2017. cel mai tânăr concurent de la Eurovision 2017 a cântat piesa Beautiful Mess. El a intrat în competiție pe poziția 25.

Kristian Kostov, din Bulgaria, in finala Eurovision 2017

Update 23:55 – Robert Begtsson, din Suedia, în finala Eurovision 2017. Artistul a intrat în concurs de pe poziția 24, cu piesa I cant go on.

Robert Begtsson, din Suedia, în finala Eurovision 2017

 

Update ora 23:51 – Blanche, din Belgia, in finala Eurovision 2017. Artista, care nu concepe să nu căștige anul acesta, a interpretat melodia City lights. A intrat în concurs pe poziția 24.

Blanche, din Belgia, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:47 – O.Torvald, din Ucraina, in finala Eurovision 2017. reprezentanții Ucrainei au concurat pe poziția 22, cu melodia Time.

O.Torvald, din Ucraina, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:43 – Levina, din Germania, în finala Eurovision 2017. Artista a concurat pe poziția 21, cu melodia perfect Life.

Levina, din Germania, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:40 – Ilinca și Alex Florea, din România, pe scena Eurovision 2017. Au făcut show și au fost aplaudați la scena deschisă cu melodia Yodel It. reprezentanții României au intrat în concurs pe poziția 20.

 

Update ora 23.34 – Hovig, din Cipru, in finala Eurovision 2017. Cântărețul, care a intrat în concurs pe poziția a 19-a, a interpretat melodia Gravity. Hovig este expert în body language și a concurat și la X Factor.

Hovig, din Cipru, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:30 – Lucie Jones, din Marea Britanie, in finala Eurovision 2017. Artista, care a intrat în competiție pe poziția a 18-a, a cântat piesa never Give Up On You. este mai mult actriță, decât cântăreață și în luna august urmează să se mărite. este posibil ca marea britanie să se retragă de la Eurovision după ce a ieșit din Uniunea Europeană.

Lucie Jones, din Marea Britanie, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:23 – Jowst, din Norvegia, in finala Eurovision 2017. Reprezentanții Norvegiei, care au concurat pe poziția a 17-a, au cântat piesa Grab The Moment.

Jowst, din Norvegia, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:18 – Manel Navarro, din Spania, in finala Eurovision 2017. Cântărețul, care a concurat pe poziția a 16-a, a interpretat melodia Do It For Your Lover. artistul iubește sportul și este mare pasionat de chitară.

Manel Navarro, din Spania, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:14 – Demy, din Grecia, in finala Eurovision 2017. Artista, care a concurat pe poziția a 15-a, a interpretat melodia This is Love. Este de profesie avocat. Tatăl frumoasei grecoaice este dezamăgit că aceasta a ales muzica în locul unei cariere în avocatură.

Demy, din Grecia, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:07 – Isaiah, din Australia, in finala Eurovision 2017. Cântărețul, care a concurat pe poziția a 14-a, a interpretat piesa Dont Came Easy.

Isaiah, din Australia, in finala Eurovision 2017

Update ora 23:04 – Jacques Houdek, din Croația, în finala Eurovision 2017. Artistul care a concurat pe pozția a 13-a a interpretat melodia My Friends. Este un fan al concursului Eurovision.

Jacques Houdek, din Croația, în finala Eurovision 2017

Update 23:00 – Dihaj, din Azerbadjan, în finala Eurovision 2017. Artista, care a concurat a 12-a, a interpretat meldoia Skeletons. este absolventă de Conservator la Londra.

Dihaj, din Azerbadjan, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:55 – Salvador Sobral, din Portugalia, în finala Eurovision 2017. Artistul, care are probleme cardiace și are nevoie de o inimă nouă, a interpretat melodia Amar Pelos Dois. Cântă de mic împreună cu sora sa, Luisa, împreună cu care a compus cântecul. Lui Salvador Sobral nu-i place să vorbească despre problemele sale de sănătate.

Salvador Sobral, din Portugalia, în finala Eurovision 2017

Salvador Sobral, din Portugalia, în finala Eurovision 2017

Update 22.51 – Anja, din Danemarca, în finala Eurovision 2017. Artista a concurat în finala Eurovision pe poziția a 10-a, cu melodia Where I Am.

Anja, din Danemarca, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:47 – Francisco Gabbani, din Italia, în finala Eurovision 2017. El a intrat în concurs pe poziția a 9-a, cu melodia Occidentalis Karma. A făcut parte dintr-o trupă rock până în anul 2010. El a apărut cu o gorilă pe scenă. Reprezentantul Italiei la Eurovision 2017 este și câștigătorului Festivalului de la Sanremo.

Francisco Gabbani, din Italia, în finala Eurovision 2017

Francisco Gabbani, din Italia, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:42 – Joci Papai, din Ungaria, în finala Eurovision 2017. Artistul a intrat în competiția finală cu melodia Origo, o piesă lăudată de criticii muzicali. ttăl lui Joci papi conduce un taraf, iar el pasionat de sport, mai exact de baschet.

Joci Papai, din Ungaria, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:38 – Sunstroke Project, din Moldova, în finala Eurovision 2017. Băieții au interpretat melodia Hey Mamma. S-au întâlnit în timpul armatei și au fost prinși de o insolație, de aici venindu-le și numele de scenă.

Sunstroke Project, din Moldova, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:33 – OG3NE, din Olanda, în finala Eurovision 2017. Cele trei surori au intrat în concurs pe poziția a 6-a. Melodia interpretată, Lights and Shadows, a fost compusă de tatăl lor. Cele trei au declarat că sunt nedespărțite și în viața de zi cu zi.

OG3NE, din Olanda, în finala Eurovision 2017

Update 22:29 – Arsvik, din Armenia, în finala Eurovision 2017. Artista care a concurat pe poziția a 5-a a interpretat melodia Fly With me. esta fană Whitney Houston. S-a îndrăgostit de regretata artistă după ce a văzut filmul „Bodyguard”.

Arsvik, din Armenia, în finala Eurovision 2017

Update 22:25 – Pe poziția a 4-a în concurs a intrat Austria. Nathan Trent, din Austria, în finala Eurovision 2017 a cântat melodia Running On Air. El s-a calificat și în Selecția Națională din Austria, dar și din Germania. Când a aflat că a căștigat în Austria, s-a retras din Germania.

Nathan Trent, din Austria, în finala Eurovision 2017

Update ora 22:20 – Naviband, din Belarus, în finala Eurovision 2017 a intrat pe poziția a 3-a, cu melodia Story of My Life. artiștii s-au întâlnit pentru prima dată în anul 2014.

Naviband, din Belarus, în finala Eurovision 2017

Update 22:17 – Kasia Mos, din Polonia, în finala Eurovision 2017. Artista a intrat a doua în concurs. kasia Mos a intrepretat melodia Flashlight. Înainte de a deveni celebră, artista a cântat prin localuri. este fiică de dirijor.

Kasia Mos, din Polonia, în finala Eurovision 2017

Update 22:13 – Israel – Imri, 25 de ani, cu meldoia I Feel Alive, a fost primul care a intrat în finala Eurovision 2017. Artistul se află pentru prima oară pe pământ ucrainean, deși bunicii săi sunt din Ucraina.

Imri, din Israel, în finala Eurovision 2017

Update 22:09 – Cei trei prezentatori ai finalei Eurovision 2017 au avut parte de o surpriză, pe ecranul din spatele lor apărând fotografii cu ei așa cum arătau în urmă cu 12 ani, atunci când Ucraina a mai găzduit o finală Eurovision.

Update, ora 22:08 – Reprezentanții României, Ilinca și Alex Florea, au defilat și ei în fața spectatorilor de la Kiev, la ceremonia steagurilor în finala Eurovision 2017.

Update 13 mai 2017, ora 22:00 – A început finala Eurovision 2017. Spectacolul a început cu ceremonia steagurilor, fiecare reprezentant al țărilor concurente defilând în fața spectatorilor.

La Eurovision 2017, România este reprezentată de Ilinca și Alex Florea, cei care au câștigat Selecția Națională Eurovision 2017 cu melodia „Yodel It”.

Piesa „Yodel it!” a primit 10.377 de voturi de la publicul român în timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selecţia Naţională Eurovision. Melodia, compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, exclusiv de telespectatori.

România s-a calificat în finala Eurovision 2017, după o prestație foarte bună în semifinala care a avut loc joi, 9 mai. Reprezentanții României, Ilinca și Alex Florea, sper să facă o figură frumoasă și sâmbătă, în condițiile în care la casele de pariuri sunt printre favoriți.

Din păcate, finala a început cu emoții și un gust amar pentru mai mulți concurenți, inclusiv pentru reprezentanții României, după ce un site din Rusia a acuzat că mai multe melodii ar fi fost plagiate.

Citește și: Scandal înainte de finala Eurovision. România, acuzată de plagiat. Ascultă aici ambele melodii

Cum poți vota pentru România în competiție

Publicul din toate țările participante la Eurovision (cu excepția României) poate vota pentru reprezentanții noștri de maxim 20 de ori de pe același număr de telefon (lista, anexata).

„Voi da totul pe scenă, pentru ca România să strălucească la Eurovision. Parcă ieri făceam primele repetiţii cu Ilinca pentru Selecţia Naţională, chiar dacă, de atunci şi până astăzi am străbătut, alături de Ilinca, un drum greu, dar frumos, de la Bucureşti până la Kiev. Este un moment unic în cariera oricărui artist şi mă bucur de fiecare clipă petrecută în concurs”, mărturiseşte Alex Florea, înainte de Marea Finală.

„Îmi doresc să facem un show perfect, pentru ca momentul nostru să rămână în memoria fanilor. Dedic prestaţia noastră din Marea Finală publicului minunat care ne-a susţinut de-a lungul concursului”, a declarat Ilinca.

Punctajele cumulate – acordate de juriu și de telespectatorii din țară -, vor fi dezvăluite în ordine alfabetică de reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise la actuala ediţie a Eurovision – punctele României vor fi anunţate de vedeta TVR Sonia Argint Ionescu.
Finala Eurovision va fi comentată din studio, pentru telespectatorii TVR, de Liana Stanciu şi Radu Andrei Tudor.

Eurovision 2017. Ilinca şi Alex Florea: Atitudine fresh şi un performance excepţional!

Ilinca provine dintr-o familie de muzicieni şi studiază muzica de la 7 ani. A participat la festivaluri prin ţară şi treptat au apărut şi rezultatele. La 14 ani a concurat la X factor, ca membră a unei trupe de patru fete, ajungând până în galele live. La 16 ani trece prin experienţa Vocea României, ajungând până în semifinale alături de Loredana. Apoi a participat alături de antrenoarea ei în turneul naţional şi a colaborat cu mai multe instituţii de cultură din ţară: Filarmonica Iaşi, Opera Română Cluj, Teatrul Dramatic Braşov.

Alex Florea a început să cânte de la vârsta de 16 ani. Mihai Trăistariu l-a îndreptat atunci către o şcoală de muzică şi apoi către festivaluri. În prezent, Alex este masterand al Facultăţii de Arte, Secţia Teatru a Universităţii Ovidius Constanţa. A încercat cu fratele său la X Factor în 2014, dar au fost rivali, iar în 2015 a cunoscut succesul şi la Vocea României.

Citește și: Eurovision 2017. Ilinca și Alex Florea, primele declarații după calificarea în finală. Pe ce poziție intră România

 

Cele mai bune performanțe ale României la Eurovision 2017

Deși România nu se numără printre țările care au participat anual la Eurovision, țara noastra este printre putinele nume care nu a ratat niciodată calificarile în ediția finala a spectacolului. Printre performantele memorabile oferite de artistii români merită menționate reprezentările din anul 2005 cand Luminita Anghel impreuna cu trupa Sistem au obtinul locul 3 în clasamentul final cu piesa „Let me try”. Punctajul total obținut a fost de 158 de puncte in semifinala dupa o victorie cu 235 de puncte in semifinala.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

România participă la competiţia europeană din anul 1993

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

România nu a putut participa la Eurovision 2016 pentru că Televiziunea Română (TVR) a fost retrasă dintre membrii EBU (European Broadcasting Union) de la Eurovison 2016 din cauza datoriilor acumulate încă din 2007. Se pare că TVR are datorii de aproximativ 14 milioane de euro, mai exact 16 milioane de franci elvețieni.

Televiziunea Română şi European Broadcasting Union (EBU) au ajuns, în luna octombrie, la un acord prin care să facă posibilă revenirea României la Eurovision şi difuzarea, de către postul public de televiziune, a ediţiei din 2017.

 

Citește și:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News