„Am avut norocul unei mini-vacanţe neaşteptate la Moscova. Mi-au plăcut mult oraşul, oamenii, locurile pe care le-am văzut, deşi am plecat de la Bucureşti de la 20 de grade şi am ajuns acolo la 0 grade. Dar am fost pregătită, pentru că prietena mea, creatoarea de moda Kinga Varga, mi-a facut special câteva ţinute care s-au potrivit minunat cu atmosfera istorică a oraşului”, a declarat, pentru protvmagazin.ro, Livia.

„Am reuşit să văd Muzeul Tretiakov, cu operele pictorilor rusi, Piaţa Rosie, dar şi câteva lucruri extraordinare în staţiile de metrou. În materie de lux, chiar în Piaţa Rosie este un mall, Gum, unde se găsesc cele mai scumpe branduri occidentale sau americane, iar mărimea acestuia depăşeşte cu mult Galeriile Lafayette, spre exemplu. Ce să vă mai spun? Am gustat din faimosul borş rusesc, blinii cu caviar, pelmeni (un fel de ravioli) sau piroski (gogoşi cu brânză sau carne)”, a mai povestit Livia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News