Aproape un an a trecut de la divorțul dintre Cătălin Bordea și Livia Eftimie, o despărțire care a șocat multă lume, iar de atunci, Livia a ales să stea departe de lumina reflectoarelor, alegând o viață mai discretă. Cu toate acestea, ea a decis acum să revină în atenția publicului, redeschizându-și contul de Instagram.

Prima sa postare după o lungă perioadă de absență a fost una plină de mister, ridicând multe semne de întrebare în rândul urmăritorilor săi. În imagine, Livia poartă un tricou cu un mesaj care a stârnit speculații și interpretări diverse, iar mulți au început să se întrebe dacă acesta ar putea fi un mesaj subtil adresat fostului său soț.

„N-am jumătăți de măsură. Am jumătăți de nu-mi pasă”, a fost mesajul inscripționat pe tricoul Liviei, fosta soție a lui Cătălin Bordea. De asemenea, ea a postat la descrierea fotografiei mesajul: „Am auzit că te-ai întors în oraș”.

Livia BordeaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Această apariție surprinzătoare vine după luni de speculații și curiozitate din partea fanilor cu privire la viața personală a Liviei, în special la relația sa cu Spike, fost prieten apropiat al lui Cătălin Bordea, alături de care s-a afișat în public în ultima perioadă. Juratul de la „iUmor” a aflat din presă că fosta lui soție are o relație cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi.

Mesajul lui Cătălin Bordea pentru Livia și Spike, după ce s-au afișat oficial ca un cuplu

O bună perioadă, Livia, fostă Bordea, și cântărețul Spike s-au ascuns, nu și-au dorit să se afle public că au o relație, mai ales după controversatul divorț al ei de Cătălin Bordea. Comediantul susține că ea l-a înșelat cu artistul chiar în timpul căsniciei. A ajuns chiar și la psiholog pentru a trece peste traumă.

Având în vedere că divorțul lor a fost pronunțat, Livia nu se mai ferește să apară alături de noul iubit. Fosta soție a lui Cătălin Bordea și Spike au fost surprinși recent într-un mall din București. Conform Cancan, îndrăgostiții au ieșit la cumpărături. S-au ținut de mână, semn că formează oficial un cuplu.

Imaginile cu îndrăgostiții au fost văzute și de Cătălin Bordea, care a reacționat. Comediantul le-a transmis celor doi să rămână împreună. Într-o notă ironică a explicat că în felul acesta nu vor mai deranja pe alții. Totodată, el a dat de înțeles că pe viitor va avea grijă când își va alege prietenii.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Spike a fost chiar cavaler de onoare la nunta lui Cătălin Bordea cu Livia. „Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrâneți. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract.

Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani buni. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

LRD.   •   08.04.2024, 15:11

Draga mea Livia,ai decazut atât de jos incat nu mai valorezi nici macar cat zero..pana si zero are mai multa valoare daca il pui într-o ecuație,dar caracterul este josnic...desi sunt femeie nu sunt de partea ta nici de cum....ai sa ramai toata viata marcata de faptul ca ti ai inselat sotul cu cel mai pun prieten de familie....urat urat!

Dandana   •   08.04.2024, 05:21

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor, sexism.

    NevorbitSiNebagatInSeama   •   08.04.2024, 08:47

    Dandana   •  08.04.2024, 05:21

    ***

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor, sexism.

    Subscriu la orice ai fi spus tu acolo și nu ai fost lăsat. Drepturile de exprimare încălcate voit de o redacție vândută.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI