«Furată» de pe băncile facultăţii

“Nici nu ieşisem de pe băncile facultăţii. Mă pregăteam de licenţă când am fost chemată la interviu. Era într-o joi şi mi s-a spus că încep de luni. Am avut, deci, doar 4 zile la dispoziţie ca să scriu lucrarea de licenţă, 100 de pagini, în limba cehă! N-am prea dormit în perioada aceea”, ne-a mărturisit Livia.
De ce în cehă? A fost una din limbile studiate de ea în facultate şi vorbite acum la perfecţie. Cealaltă a fost franceza, în care s-a perfecţionat la Paris, la Universitatea Nanterre şi pentru care are atestat de translator. Interesant este că nici una din ţările ale căror limbi le-a învăţat nu e preferata ei. Cea care i-a furat iremediabil sufletul este Italia.
Livia ne-a mărturisit că pasiunea ei pentru mâncarea din Peninsulă e atât de puternică, încât ar fi în stare să emigreze!
“M-aş muta în Italia. Aş face-o pentru bucătăria acestei ţări! Îmi place foarte, foarte mult! Nu e săptămână să nu mănânc paste, pizza, sau bruschete”. Cum de se menţine slabă cu un astfel de meniu, vă întrebaţi?
“Sunt o norocoasă la capitolul ăsta. Nu mă îngraş, deşi am mese dezordonate, mănânc seara şi consum mulţi carbohidraţi. Nici când am fost gravidă nu am luat multe kilograme, doar 14. Şi le-am dat jos în 4 zile. Când m-am întors acasă de la spital, după ce am născut, aveam greutatea de dinainte de sarcină”, ne-a lămurit Livia.

A cochetat cu baletul şi cu muzica

Probabil că şi ritmul în care trăieşte o ajută să-şi menţină silueta. Nu are bonă pentru copil, ea şi soţul ei, jurist de meserie, stând cu rândul cu fetiţa lor de un an şi jumătate, Renata Nicole.
Iar pe lângă jobul de la Prima, Livia se pregăteşte să intre şi în afaceri. Pentru pasiunile ei de suflet – muzica şi baletul, cu care a cochetat o vreme – recunoaşte că nu mai are timp acum. Mai cântă doar prin casă, pentru Renata, lucru pe care micuţa îl adoră.

A-nceput cu «Meteo», ar putea trece la divertisment

Livia n-a ajuns din prima la Focus, întâi şi-a făcut “antrenamentul” prezentând prognoza meteo. “Am stat trei ani la «Meteo». Îmi plăcea foarte mult, mai ales că îmi şi editam textele, făceam şi hărţile. Trecerea la ştiri nu a fost foarte dificilă, deşi e un alt registru, mai sobru. Peste câţiva ani, poate voi pătrunde şi în zona divertismentului, dar acum mă simt confortabil unde sunt”, a recunoscut ea.

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Urmărește-ne pe Google News