Livia Taloi, interpretă celebrului personaj Ema din indragitul serial Trăsniții, a împlinit 37 de ani. Pupăză, Ema, Vandame, Sofia, Chiorete, Teo și Gogoașe au revenit la filmările pentru noul sezon din serialul Trăsniții.

Odată cu întoarcerea pe platourile de filmare au început și aniversările. După Grig Chiroiu alias Pupăză, a venit și rândul actriei Livia Taloi alias Ema, să-și aniverseze ziua de naștere.

Astfel, colegii au reușit să-i facă o frumoasă surpriză.

”Eu am venit pregătită să filmez, eram pregătită de muncă și nu știam ce mă așteaptă. Toți erau de fapt puși pe distracție și mi-au făcut o surpriză foarte plăcută. Chiar nu mă asteptam”, a spus Livia.


Colegii i-au pregătit Liviei un tort cu o figurină care o reprezintă chiar pe ea. Zilele acestea, Livia Taloi filmează pentru un nou sezon al sitcomului Trăsniții care va reveni în această primăvară la Prima TV.

Trăsnitii este cel mai longeviv sitcom din lume (ca număr de episoade) și în 2015 a intrat în Cartea Recordurilor – Guinness World Records.

 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News