Inivitat la podcastul lui Jorge, Liviu Teodorescu a vorbit despre experiența sa de a lucra alături de Marius Moga, care e artist, dar și producător muzical. „Ai zis că ai fost supărat pe Marius Moga?”, l-a întrebat Jorge pe Liviu Teodorescu.

Liviu Teodorescu: „La un moment dat nu mai poți”

„Da, am fost, acum nu mai sunt așa, dar am fost supărat rău și cred că toți care am trecut pe acolo într-o măsură ne-am supărat cu Moga. Moga este genial, asta e clar, dar când lucrezi cu el se face așa indispensabil în procesul tău de creație, încât lucrând de câteva ori cu el, la un moment dat nu mai poți, pentru că îți creează nevoia de a avea aprobarea lui”, a explicat Liviu Teodorescu.

Și a continuat: „Când ești la început, tânăr, artist necopt și nimerești un colos de genul ăsta genial, te copleșește, după care când tu încerci să îți iei puterea și să îți asumi deciziile pe parte de creație, de muzică, când se întâmplă asta și îți iei puterea înapoi, se cam strică combinația.

Pentru că nu îți mai convine că ai nevoie de aprobarea lui, devine frustrant pentru tine, descriu ce mi s-a întâmplat mie. A devenit frustrant să am nevoie de aprobarea lui și în momentul ăla am decis să mă separ”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În același podcast, Liviu Teodorescu a recunoscut că și Adda a fost supărată pe Marius Moga. „E primul om cu care am deschis drumul ăsta, și Adda a fost supărată pe Marius Moga. Oricum, la un moment dat simțeam că îmi spune ce să fac, dar oamenii reacționau la ce făceam eu, de ce să fac ce zici tu? El zicea: nu e bine”, a încheiat cântărețul.

Adda nu a vorbit ani de zile cu Marius Moga

De curând, Adda s-a împăcat cu Marius Moga. În urmă cu câțiva ani, Adda și Marius Moga cântau împreună, chiar se întâlneau la diverse cântări, evenimente, petreceri. Ulterior, cei doi au avut discuții în contradictoriu, și-au greșit unul față de altul. În decembrie, la târgul de carte Gaudeamus s-au revăzut.

Artistul a susținut-o pe cântăreață pentru lansarea cărții ei, e vorba de „Cele trei Adda”. „Acum câțiva ani am spus că n-o să mai calc în studioul lui. Nu am vorbit o perioadă destul de lungă. Ne-am înțepat, având orgolii prea mari. Am greșit amândoi unul față de celălalt. Dar uite-ne 100 de ani mai târziu, când tot ce a rămas e doar muzică și recunoștință!”, a explicat pe Facebook cântăreața.

Și a continuat: „E fain tare când oamenii se iartă. Într-o industrie care nu iartă pe nimeni. O lume care strică și întunecă minți. Sifonează caractere transformându-le în personaje fără identitate. O anxietate dată cu sclipici și praf de zâne. O lume în care ești mâncat dacă nu muști primul. O «câinărie» pentru cel mai mare os. Mai dă-l în spanac de os. Până la urmă suntem doar copiii ăia care și-au dorit să facă muzică pentru OAMENI! Și asta ar trebui să fie tot ce contează!”, a încheiat ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News