În schimb, nu-l deranjează să poarte rochii sau pantofi cu toc, atunci când joacă în travesti. „De mic am fost îmbracat în rochițe, pentru că mama și-a dorit o fetiță. Așa că nu mă deranjează nici hainele femeiești, nici pantofii cu toc. În schimb, am avut probleme cu ochii de când m-am născut, pentru că am avut canalele lacrimale înfundate. Am rămas cu această sensibilitate și de aceea îmi este foarte greu să port lentilele de contact”, explică el.
De când este tătic pentru a doua oară, Liviu
Vârciu a devenit o persoană matinală. “Cel mai mișto lucru care mi s-a
întâmplat de când sunt tătic este… trezitul de dimineață. Acum mă trezesc
devreme, am ziua mai lungă, ceea ce este foarte bine. Nu mă pot supăra pe
fii-mea că mă trezește. Dar dacă m-ar fi trezit altcineva, ar fi ieșit scandal
mare”, mai spune Liviu.
De asemenea, de când s-a mutat la casă, concurentul de la Te cunosc de undeva! a devenit un om gospodar. „Mi-am descoperit latura asta de când m-am mutat la casă. Până atunci, nu făceam nimic în apartament. Acum zugrăvesc, vopsesc, mi-am luat tot felul de scule să tai, să sudez. Partea electrică a casei eu am făcut-o. Cu un electrician profesionist alături”, mai spune el.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!