La sfârșitul lunii martie, Liviu Vârciu va lansa filmul “Zăpadă, ceai și dragoste”. Deși a terminat filmările anul trecut, Vârciu se pare că nu a ieșit din pielea personajului său și continuă viața în aceeași notă umoristică, chiar și când e întrebat de cel mai ambițios proiect al său de până acum.
Cu același umor de care dă dovadă și în viața de zi cu zi, Liviu Vârciu ne-a vorbit despre noul lui film, unde nu doar că deține rolul principal, dar este și producător.
“Sergiu Nicolaescu este mic copil. Regizor nu sunt. Am plătit pe cineva cu foarte mulți bani, cel mai bine plătit regizor din România în 2020 a fost Cătălin Bugean. Peste 80.000 de euro i-am dat doar să stau eu liniștit, că nu am vrut să mă stresez. Eu m-am ocupat de producție, o producție de vreo 4-5 milioane de euro, nici nu i-am numărat. Ultimele două milioane nu le-am mai numărat, că mă stresam foarte mult. Așa că mă aștept să am încasări”, a povestit amuzat Liviu. Cu același umor, actorul ne-a mărturisit că proiectul lui are toate șansele să ajungă la festivalurile de film.
“E o comedie asumată, un film de festival dacă vrei. Sunt o grămadă de festivaluri: Ghinda de Aur, Broasca cu Pedale. La Cannes nu ne ducem. Au sunat, dar am refuzat. Oscarul, la fel. Acum, că au venit coreenii, am zis că nu putem să ne asociem imaginea. Dar dacă o să insiste, nu o să am ce face și va trebui să merg”.