”Nouă nu ne plac condimentele, nu suntem adepții mâncărurilor picante…mai avem puțin și scoatem flăcări! Am mâncat coriandru, lemongrass, piper în toate formele, boabe, tocit, râșnit, verde, negru, alb…iar boia la fel. Cred că India este singura țară care mai pune puțin de piper peste boia, să fie și mai iute, iar chilli la sfârșit”, au mărturisit Liviu și Andrei.
După atâtea săptâmâni în care s-au străduit să se acomodeze cu bucatele din India, cei doi resimt din ce în ce mai mult dorul de mâncarea tradițional românească: ”Eu aș ucide pentru o ciorbă de perișoare, de pui sau de pomana porcului.”, declară Liviu. La rândul său, Andrei își amintește cu nostalgie de ultima masă din țară, chiar înainte de a pleca să filmeze cel de-al doilea sezon al show-ului : ”Ultima oară când am mâncat în România…am mâncat un burger. Am poftă de niște sărmăluțe, fripturele…apoi să stingem cu un cozonac! Chiar, salata de beouf au în India?”.
Filmările pentru cel de-al doilea sezon Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India.
Citește și
ANALIZĂ/ Blocaj în Parlament. PSD se vede în imposibilitatea de a-şi trece proiectele de lege, din dorinţa de a-şi apăra liderul
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor