Cântăreața spune că programul ei este unul infernal și că de multe ori nu are timp să stea la poze cu fanii, fapt ce ar fi putut să ducă la incidentul de la Stăuceni.

„Mi s-a întâmplat să cedez fizic şi să ajung pe la urgenţă, ca minunaţii doctori şi minunatele asistente să aibă grijă de mine cu perfuzii cu vitamine. Dorm în maşină de obicei. M-am obişnuit deja. A început să devină din ce în ce mai greu să postez pe Facebook. Nu am timp. Dacă am câteva minute libere prefer să trag o gură de aer.  În maratonul de 5 concerte în două zile e posibil să nu am când să fac poze cu fanii. Îmi cer iertare de pe acum. E foarte posibil să mă ia Ghenu de o aripă şi să fugim, dar este de înţeles”, a explicat Lora în emisiune.

În vacanţa pe care a avut-o a trecut prin foarte multe peripeţii. Vedeta a dat, cu această ocazie, detalii despre parola sa de la contul de Facebook. ”În vacanţă mi s-a stricat telefonul. M-a şocat, m-am înfuriat şi după m-am gândit că e un semn. Am o parolă kilometrică la Facebook. Decât să mă conectez de pe telefonul lui Ionuţ şi să scriu parola aia care este o foaie dintr-o carte. Am încercat şi la jumătate am renunţat”, a mărturisit Lora.

Prezentă pe 14 august la festivalurile din Botoşani, Lora a făcut un show de zile mari în faţa celor veniţi să o vadă şi să o asculte. Nu au lipsit însă incidentele neplăcute. Pe 14 august, Lora a venit să cânte la Stăuceni, însoţită fiind de band-ul său și de două dansatoare. Îmbrăcată în pantaloni foarte scurţi şi într-un tricou, blonda a cântat şi a dansat provocator, reuşind să-i facă pe bărbaţii prezenţi la spectacol să-şi iasă din minţi.

La un moment dat, în jurul orei 1, după ce s-a terminat concertul, mai multe persoane au dat buzna pe scenă, pentru a lua autografe şi a o vedea mai bine pe artistă. O persoană din staff-ul cântăreţei, dar şi jandarmii, au intervenit însă repede şi au calmat spiritele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News