Ea şi-a ţinut fanii la curent cu tot ce a făcut în Turcia, le-a arătat fotografii cu ea de pe patul de spital şi le-a împărtăţit emoţiile şi sentimentele trăite înainte şi după intervenţie. Astăzi, a venit rândul unei noi confidenţe.
„Oricât de tare am străluci la un moment dat, oricât de frumoşi şi puternici am fi, mai devreme sau mai târziu viaţa ne reaminteşte că suntem fragili, muritori… Important este să te ridici şi când te ridici să nu uiţi că ai căzut şi mai ales pe cei care ţi-au stat alături… Nimic nu este întâmplător… Lecţiile de viaţă ne sunt date ca să ne facă mai buni, să simţim mai mult, să înţelegem mai mult”, a scris Lora, pe Facebook.
Cântăreaţa a fost operată laparoscopic la o clinică din Turcia, iar starea ei de sănătate este bună. Cu toate acestea, ea are un program strict de odihnă, pe care cei din jur se asigură este respectat. Soţul Lorei, Dan Badea, se află internat împreună aceasta, el dormind într-un pat separat, în aceeaşi rezervă.
Altfel, după intervenţia prin care a trecut, artista are interzis la sex timp de o lună şi va trebui să şi aştepte cel puţin un an pentru a rămâne însărcinată, deşi îşi doreşte foarte mult un copil.