Cântăreața nu ratează nici o ocazie să apeleze la machiaje și coafuri speciale, care îi fac pe fani să exulte. Totuși, Lora preferă să fie naturală atunci când își petrecere timpul liber sau când este pe drum între două concerte. Și nu ezită să le arate admiratorilor adevărata ei față. Recent, ea s-a pozat pe aeroport, naturală, după ce dormise doar două ore. Ea a plecat spre Hamburg, unde participă la un eveniment muzical.

”Și tocmai am aflat că ne așteaptă presa pe aeroportul din Hamburg. Sper să nu-mi cadă fața de somn”, a scris Lora lângă imaginea de mai jos.

lora nemachiata

În fotografie se poate vedea cum Lora nu are pic de machiaj pe față, însă fanii ei spune că este extrem de frumoasă chiar și fără fond de ten sau fard.

Lora: ”Mi s-a întâmplat să cedez fizic şi să ajung la urgenţă”

Recent, Lora a făcut o serie de dezvăluiri despre viața ei care se desfășoară mai mult alergând de la un concert la altul. Ea a fost la un pas de nenorocire în urma unei rerezentații ce a avut loc la Stăuceni. Acolo mai mulţi bărbaţi s-au urcat pe gard şi au vrut să intre pe scenă.

Cântăreața spune că programul ei este unul infernal și că de multe ori nu are timp să stea la poze cu fanii, fapt ce ar fi putut să ducă la incidentul de la Stăuceni. „Mi s-a întâmplat să cedez fizic şi să ajung pe la urgenţă, ca minunaţii doctori şi minunatele asistente să aibă grijă de mine cu perfuzii cu vitamine. Dorm în maşină de obicei. M-am obişnuit deja. A început să devină din ce în ce mai greu să postez pe Facebook. Nu am timp. Dacă am câteva minute libere prefer să trag o gură de aer.  În maratonul de 5 concerte în două zile e posibil să nu am când să fac poze cu fanii. Îmi cer iertare de pe acum. E foarte posibil să mă ia Ghenu de o aripă şi să fugim, dar este de înţeles”, a explicat Lora într-o emisiune.

 
 

Urmărește-ne pe Google News