Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanţul provizoriu este unul terifiant: 32 persoane decedate şi alte 146 au suferit arsuri grave. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanţe şi echipaje SMURD şi toate autospecialele ISU Bucureşti-Ilfov au acordat ajutor la faţa locului. Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.

Cazul, preluat de Parchetul Înaltei Curţi

După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminalişti la clubul Colectiv, procurorii de pe lângă Parchetul Bucureşti au fost înştiinţaţi telefonic că trebuie să predea documentaţia Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul. Amploarea uriaşă pe care a luat-o acest caz şi numărul mare de victime au stat la baza acestei decizii.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Vinerea neagră, urmată de 3 zile de doliu naţional

Klaus Iohannis a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor de la clubul Colectiv. De altfel, imediat după producerea tragediei, preşedintele României a postat pe Facebook următorul mesaj: „Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi îi rog să aibă încredere că instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toţi să fim alături de familiile îndurerate şi să dăm dovadă de solidaritate şi de compasiune”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI