Lora, care săptămâna aceasta a postat un mesaj extrem de dur pe rețelele de socializare, este în centrul unor discuții deloc plăcute cu unele dintre vedetele din showbiz-ul româneesc, care au participat, ca și ea, la emisiunea Asia Express, difuzată de postul de televiziune Antena 1.

Astfel, Lora ar fi comentat despre Vica Blochina că ete o nonvaloare, lucru despre care ulterior fosta iubită a lui Victor Pițurcă a spus că a aflat că nu ete adevărat.

Vica Blochina a comentat pe marginea acestei situații în cadrul emisiunii Xtra Night Show, de la Antena 1.

„La sfârşitul fiecărei zile ne vedeam şi atunci te întrebau ce părere ai despre colegi. Şi la un moment dat mi-au spus „ştii că Lora a spus despre tine aşa şi aşa”. Dar eu nu am văzut să spună aşa ceva. Lora spune că nu a spus aşa ceva. Şi eu am spus „urâţenia pământului”, dar în maşina aia era Lora, dar eu nu am ştiut că ea e acolo. Eu am spus aşa la general, în glumă”, a spus Vica Blochina.

Lora a comentat și ea:

„Ca să ne poată uni şi să iasă cu scântei s-au încercat nişte bârfe. Eu nu am ştiut despre chestia asta, acum am văzut la tv. Mi-e frică de ce o să mai aud. Am auzit multe lucrurie spuse despre mine şi Ionuţ şi noi nu am spus nimic de nimeni. Eu nu am spus nimic de Vica. Eu mereu spuneam că dacă cineva spune ceva o face pentru că nu mă cunoaşte. Eu am mers în „Asia Express” pentru distracţie, nu pentru bani. Am vrut o experinţă cu Ionuţ, am avut nevoie de o evadare de la stres şi nu am încercat decât să o cuceresc pe Vica şi să o fac să râdă”.


Lora s-a declarat dezamăgită și de comentariile deloc plăcute pe care Liviu Vârciu le-ar fi făcut la adresa ei.

„Eu am avut pretenţii. Emisiunea cum am trăit-o noi a fost cea mai tare experinţă din viaţa mea. Nu mă aşteptam să se vorbească atât de urât, atât. Eu nu am să-mi reproşez nimic pentru că am fost fair-play cu toată lumea”, a declarat Lora.

„Eu încă îi consider prieteni. Noi acolo am stat împreună. Toţi am fost acolo să câştigăm. Nu credeam că o să ajung vreodată să vorbesc cu Lora aşa ceva. Fac apel la omul de la montaj să dea toate informaţiile despre fiecare ce a spus despre fiecare. Văd că le ia aşa şi se supără. Dar ce pretenţii să ai la mine? M-am enervat de mi-a scăzut glicemia. Îmi pare rău pentru ce am spus”, a afirmat Liviu Vârciu.

După ce Andrei Ştefănescu a spus în emisiunea Asia Express că Lora „calcă pe cadavre” pentru a reuşi ce îşi propune, Ionuţ Ghenu, iubitul Lorei, a ţinut să-i ia apărarea acesteia.

„Eu aş fi luat-o ca pe un compliment, înseamnă că este o persoană puternică. E o figură de stil generată de ambiţia ei”, a explicat Andrei Ștefănescu.

„În glumă spune că i-a spus Lorei. Şi eu aş putea să-i spun multe în glume. Mi se pare un lucru uşor grosolan să-i spui aşa ceva unei femei. Faptul că noi am depăşit pe Vica şi pe Daniela a fost pentru că eram într-o competiţie. Nu înţeleg de ce Liviu spune că suntem prieteni, iar în emisiune spune lucruri dubioase. Eu nu aş spune despre nimeni că a călcat pe cadavre ca să reuşească în viaţă. Lora se luptă cu viaţa nu calcă pe cadavre”, a replicat Ionuț Ghenu, iubitul Lorei.


Citește și: VIDEO / Psiholog, despre iubita lui Dragnea: Este exact ce vrea un om în situația liderului PSD. Nu-l contestă, nu vorbește contra lui


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News