Marele eveniment pentru Lora și Ionuț Ghenu a avut loc astăzi. După 9 ani de relație, cei doi s-au căsătorit civil astăzi. Încărcați de emoții, cei doi au ajuns la Starea Civilă puțin după ora 12.00, acolo unde au fost așteptați de familie și de prieteni.

Mireasa a atras imediat atenția când a apărut, Lora a îmbrăcat o rochie de culoare roz pal, de lungime medie, la care a asortat o pereche de sandale, un machiaj simplu și părul l-a avut aranjat pe spate. În mână a ținut un buchet cu flori albe.

De partea cealaltă a fost mirele. Ionuț Ghenu a purtat la cununia civilă un costum gri, la care a asortat o cămașă albă, iar ochelarii de soare nu i-au lipsit. Evenimentul a durat doar câteva minute, rapid cei doi au spus marele DA în fața ofițerului Stării Civile. La ieșire, aceștia au ciocnit un pahar de șampanie cu invitații lor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Când fac cununia religioasă Lora și Ionuț Ghenu

Pe 5 octombrie va avea loc cununia religioasă. Lora a mărturisit recent, că la petecere va avea mulți prieteni din industria muzicală care îi vor încânta pe toți cei prezenți, însă ea nu va cânta la cel mai important eveniment din viața ei. „Eu nu voi cânta, dar îmi vor cânta oamenii pe care îi iubesc și îi respect și care au putut să fie prezenți. Sper să ne ajungă timpul”, a spus Lora pentru Spynews.ro.

„Nu mă vede în rochia de mireasă, nu vreau să mă vadă, nu de superstiție, ci de plăcere fac asta. Nu vreau să mă vadă”, a mai zis cântăreața.

„Eu vreau să fiu invitată la nunta mea, să mă simt bine, să dansez”

În ceea ce privește ținutele, cântăreața plănuiește să îmbrace inițial trei rochii de mireasă, dar ar putea să se limiteze doar la două. Pantofii pentru nuntă sunt deja comandați de la un brand românesc, iar Lora pare entuziasmată de alegerile sale stilistice. „E posibil să fie două sau trei, dacă ajunge a treia rochia, o să fie trei. Dacă nu, e ok, sunt ok cu două.

Nu mai vreau nimic, mi-am dat comandă de pantofi, tot în România, la un brand din București. Eu vreau să fiu invitată la nunta mea, să mă simt bine, să dansez, să beau ceva bun, să petrec cu cei mai dragi oameni (…) Am depășit maximul pe care știam noi că îl are locația cu vreo 60 de persoane. Deocamdată sunt 360 confirmați, dar trebuie să găsim soluții, sunt foarte stresată”, a mai spus artista la Antena Stars.

 
 

Urmărește-ne pe Google News