Zi plină de emoții pentru Lora și Ionuț Ghenu, care astăzi își oficializează iubirea și în fața lui Dumnezeu. La mai bine de două săptămâni de la cununia civilă, cei doi au sosit zâmbitori și ținându-se de mână la biserica unde urmează să se căsătorească religios, marcând astfel un nou capitol în relația lor de nouă ani.

După ce, pe 19 septembrie, au spus „Da” la Starea Civilă, Lora și Ionuț trăiesc din nou mari emoții, în fața familiei și prietenilor apropiați. Artista a strălucit într-o rochie de mireasă elegantă, cu o crăpătură pe picior, asortată cu un voal lung și un buchet din orhidee, exact așa cum își dorea pentru această zi specială. Mirele, la rândul său, a purtat un costum sofisticat, format dintr-un sacou vișiniu, cămașă albă și pantaloni negri.

Cuplul a sosit la biserică în jurul orei 14:10, fiind întâmpinat de rude și prieteni apropiați, care au venit să fie martori la acest moment important. După îmbrățișări și saluturi cu cei dragi, Lora și Ionuț au făcut câteva poze împreună cu invitații, înainte de a păși spre altar pentru cununia religioasă.

Lora (5)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Lora a mărturisit anterior că a visat la o ceremonie specială și că și-a dorit să fie o mireasă relaxată, bucurându-se pe deplin de acest moment unic. Ziua de astăzi este una de neuitat pentru cei doi, care își unesc destinele și în fața lui Dumnezeu, completându-și astfel povestea de iubire începută acum aproape un deceniu.

Lora va avea trei rochii de mireasă

Aproximativ 400 de persoane au confirmat deja prezența la eveniment, deși locația este pregătită pentru mai puțini invitați, așa că Lora trebuie să găsească o soluție pentru a rezolva această problemă.

Artista a vorbit deschis despre planurile pentru ziua cea mare, mărturisind că își dorește să se simtă „ca un invitat la propria nuntă” și să evite stresul caracteristic unor astfel de evenimente. Chiar dacă mai sunt câteva sarcini de finalizat, Lora nu își face griji, deși are programat un concert în Craiova cu o noapte înainte de cununia civilă.

„Mai avem chestii de făcut. Am luat verighetele, că luna asta, în septembrie, facem starea civilă, dar am înțeles că se pun verighetele la nuntă. Sunt multe de făcut. Cu o noapte înainte de starea civilă am concert la Craiova”, a declarat Lora pentru Știrile Antena Stars.

„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice
Recomandări
„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice

În ceea ce privește ținutele, cântăreața plănuiește să îmbrace inițial trei rochii de mireasă, dar ar putea să se limiteze doar la două. Pantofii pentru nuntă sunt deja comandați de la un brand românesc, iar Lora pare entuziasmată de alegerile sale stilistice.

„E posibil să fie două sau trei, dacă ajunge a treia rochia, o să fie trei. Dacă nu, e ok, sunt ok cu două. Nu mai vreau nimic, mi-am dat comandă de pantofi, tot în România, la un brand din București.

Eu vreau să fiu invitată la nunta mea, să mă simt bine, să dansez, să beau ceva bun, să petrec cu cei mai dragi oameni (…) Am depășit maximul pe care știam noi că îl are locația cu vreo 60 de persoane. Deocamdată sunt 360 confirmați, dar trebuie să găsim soluții, sunt foarte stresată”, a mai spus artista.

FOTO: VIVA!, Instagram

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI