Lora și-a luat teren ca să își facă o casă așa cum visează, iar anul viitor plănuiește să ajungă cu Ionuț Ghenu și în fața altarului.

„Da, ne dorim să ne căsătorim. Acum ne-am luat teren pentru casă într-un loc magic pur și simplu și ne dorim ca în 2024 să ne căsătorim, să vedem dacă ne și iese în 2024, dar într-o zi sigur o să ne iasă”, a spus Lora, conform Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Ne-am luat teren pentru casă lângă București, mi-am dorit un anumit teren, ne doream de 3 ani și nu era nimic acolo de vânzare și uite că într-o noapte a apărut și l-am și luat. A apărut exact ca prin minune”, a mai spus solista.

Lora va petrece Crăciunul în familie, însă de Revelion va urca pe scenă, la fel ca în fiecare an. „Crăciunul îl vom face în familie, de Revelion voi avea cântări, am cinci concerte în noaptea dintre ani. Să dea Dumnezeu să am energie și putere, mă antrenez în fiecare zi”, adaugă ea.

„Banii reprezintă traducerea în material a unei părți din talentul meu și mintea mea. Reinvestesc constant în mine ca artist și antreprenor, pot avea grijă de cei dragi în caz că au nevoie și îmi pot îndeplini dorințele. Sunt o femeie împlinită nu pentru că am bani, ci pentru cum i-am câștigat.

Și pentru că am avut acces la tot felul de oameni prin prisma activităților mele profesionale, am înțeles că valoarea unui om nu stă în câți bani are, ci în cum i-a făcut. Am ratat aniversări, nunți, botezuri pentru că am alergat în toate direcțiile unde eram solicitată.

Trebuia să îmi fac și să-mi consolidez un nume, să strâng bani și să-mi pot ajuta mama care, de când m-am lansat, s-a luptat cu cancerul”, povestea Lora, pentru Unica.ro, în urmă cu ceva timp.

 
 

Urmărește-ne pe Google News