Cele două au participat la o sesiune specială de speed dating, în compania câştigătorilor unui concurs organizat pe Facebook. Fetele s-au distrat, au stat de vorbă cu admiratorii lor, au jucat biliard, s-au întrecut pe calculator cu aceştia şi au făcut sute de fotografii.
Lora este unul dintre cei mai în vogă artiști ai momentului, celebră atât pentru hit-uri precum „My Passion”, „Capusus” sau „Puişor”, cât și pentru look-ul extrem de sexy. Alături de ea, focoasa Oana Craioveanu este manager de top, dar si prietena cea mai bună a frumoasei blonde.
Oana şi Lora petrec sunt aproape nedespărţite, participă la campanii umanitare, merg la evenimentele mondene şi chiar au urcat pe podiumul de modă împreună. „Există o chimie între noi pe care nu o pot explica în cuvinte, pentru că am ajuns să ne cunoaștem atât de bine încât sunt momente în care ne înţelegem doar din priviri. E unul dintre puţinii oameni din viaţa mea în adevăratul sens al cuvântului”, declara Oana, în FHM.
Speed dating-ul este un sistem de dating relativ nou în România şi presupune organizarea de întâlniri pentru scurte conversaţii între parteneri, pe baza cărora aceştia pot decide să facă schimb de date de contact sau nu.