Loredana Chivu a fost atât de şocată de decizia instanţei, care l-a condamnat pe Gigi la trei ani de închisoare cu excutare, încât a postat pe Facebook un mesaj în are îşi arată dezaprobarea.
„Noroc cu sistemu asta judiciar şi cu oamenii ăştia atât de corecţi care s-au găsit să facă dreptate fix cu Gigi Becali! Îmi pare rau pentru el, mereu l-am considerat un om bun şi cu siguranţă nu merită să fie în spatele gratiilor! Nu exista sistem mai prost ca în România! Şi am simţit-o pe pielea mea! Libertateeee pentru Becaliiii!!!”, a scris noua asistentă a lui Capatos, pe pagina de Facebook.
Latifundiaruil a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Din respectiva perioadă se va scădea numărul de zile pe care patronul Stelei le-a petrecut deja în penitenciar. Magistraţii au mai decis ca Becali să plăteasca suma de 421.000 de dolari drept despăgubiri.
Tu ce părere ai despre punctul de vedere exprimat de Loredana Chivu?