Mai motivată ca oricând să câştige, după ce primele două sezoane au fost adjudecate de Smiley şi de Horia Brenciu, Loredana promite să lupte cu toate puterile pentru ca premiul cel mare, de 100.000 de euro, să ajungă la echipa ei. Spune că are nu doar o mare dorinţă să învingă, ci şi… armele potrivite pentru înfruntarea muzicală. Anume, vocile extraordinare pe care le-a ales în timpul preselecţiilor. “Mi-am propus să descopăr o stea, un talent proaspăt, emoţionant şi puternic, care după terminarea competiţiei să-şi confirme valoarea şi să arate că a meritat voturile telespectatorilor. Cred că am descoperit mai multe talente şi cel puţin o nouă stea şi, din fericire, se află alături de mine! Acum sunt pregătită să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca titlul de «Vocea României» să ajungă la echipa mea”, ne-a mărturisit Loredana.
Ajunge la concerte în ultima clipă
Odată cu startul show-ului la PRO TV, pentru diva de 43 de ani începe o perioadă mai încărcată, în care trebuie să împace filmările şi, când va fi cazul, transmisiile live din platoul emisiunii cu concertele pe care le are de onorat prin toată ţara. Aşadar, o aşteaptă câteva luni de alergătură. Însă Loredana nu e deranjată de asta. Recunoaşte că uneori ajunge “la bu­ză” la spectacole, dar nu s-a gândit niciodată să anuleze vreunul pentru a-şi mai aerisi programul: “Uneori este destul de dificil să le îmbini pe toate, dar fanii mei au nevoie de mine, iar eu am nevoie de ei. Nu-mi pot permite să nu le dau ceea ce li se cuvine, adică tot ce am mai bun! Ei sunt cei care m-au adus aici, pentru ei cânt!”. Şi va mai cânta multă vreme, ne-a asigurat ea: “Muzica nu este un lucru pe care l-am asimilat ca pe un serviciu, e pur şi simplu extensia mea. Cânt de când mă ştiu şi voi cânta cât o să trăiesc”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News