În luna noiembrie a anului 2000, Loredana Groza a apărut pe coperta Playboy, atunci revista aniversa un an pe piața din România. Pentru a renunțat la haine și a poza pentru celebra revistă pentru bărbați, vedeta a primit 13.000 de euro. Și atunci Loredana Groza era una dintre cele mai iubite vedete din România. Ea a fost convinsă să pozeze în Playboy pentru suma de 13.000 de euro, cea mai mare sumă primită de o vedetă din România până la Andreea Antonescu.

Revista cu Loredana Groza pe copertă s-a vândut în 143.500 de exemplare. Ședința foto a avut loc în curtea unei biserici din Grecia. Negocierile pentru apariția vedetei în Playboy au durat 6 luni, iar ea abia născuse în urmă cu aproximativ 22 de ani.

Invitată la podcastul „Fain&Simplu”, Loredana Groza a mărturisit că decizia sa de a apărea în Playboy a fost un fel de manifest pentru femei.

„Da, a fost greu. Doar că ceea ce m-a convins a fost faptul că tocmai ce născusem, atunci s-a întâmplat să accept. Începusem să observ în societatea din România că dacă ai născut, dacă ai trecut de 30 de ani, gata, ești bătrână. Am spus: «Uite, e un mod de a spune o opinie despre asta și de a le ajuta pe alte femei care sunt ca mine să nu se lase copleșite de această idee». A fost o chestie artistică, nu a fost nimic vulgar, în Santorini. 250.000 de copii vândute. Pentru o revistă în România este o cifră mare”, a dezvăluit artista.

Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
Recomandări
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
loredana_groza_playboy.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Înainte fusesem surprinsă făcând topless în Italia, îmi era ruşine să mai merg pe stradă în Oneşti”

Despre apariția topless din filmul „A doua cădere a Constantinopolului”, Loredana Groza a povestit că a fost o mutare spontană. Cântăreața nu a fost anunțată înainte despre această scenă și a fost totul spontan. Chiar înainte să filmeze scena respectivă, Loredana Groza fusese fotografiată de paparazzi în Italia, la plajă, topless, iar imaginile au ajuns peste tot în ziare.

„Ştii care a fost toată faza? Totul a fost spontan. Octavian Sava (scenaristul filmului «A doua cădere a Constantinopolului») şi domnul Mureşan (regizorul) au venit la mine, la Sala Palatului, şi mi-au zis că au un rol pentru mine într-un film. Nu mi-au spus nimic despre scena asta.

Ideea e că înainte fusesem surprinsă făcând topless în Italia, îmi era ruşine să mai merg pe stradă în Oneşti. Fotografii au publicat atunci pozele într-un ziar, dar era la modă treaba asta în anii 90. Deci eu am fost victima paparazzilor de dinainte să se ştie la noi de chestia asta. Am fost pe prima pagină pusă, tot felul de comentarii, bine că nu era internet.

România este prinsă între Putin, Trump și Europa, scrie The Economist. Interzicerea lui Călin Georgescu ar înfuria mișcarea MAGA din America
Recomandări
România este prinsă între Putin, Trump și Europa, scrie The Economist. Interzicerea lui Călin Georgescu ar înfuria mișcarea MAGA din America

Când am aflat că trebuie să filmez scena respectivă în film (în scenariu nu apărea mare lucru despre asta), i-am spus regizorului că eu nu o să apar topless, dar că am altă idee. Să fie mai misterios! Mi-am pus o cămaşă albă şi am ieşit din apă şi a fost o idee de 10 ori mai mişto. De asta a şi avut atât de mare succes, s-au făcut cozi uriaşe pentru a se vedea sânii Loredanei Groza.

A fost puţin scandalos, dar totul a fost făcut natural, după cum am simţit şi mi-am asumat consecinţele întotdeauna”, a mai completat aceasta, potrivit playtech.ro.

„Când am scos acum 2 ani cele două piese cu maneliştii, a fost un şoc cultural în România, un scandal uriaş”

Întrebată dacă s-a gândit la cariera ei când a apărut în aceste ipostaze, Loredana Groza a mărturisit că mulți i-au atras atenția că viața ei profesională ar putea fi afectată.

„E o întrebare foarte bună! Da, mulţi mi-au zis treaba asta, ca o să îmi distrug cariera, am primit multe comentarii chiar şi din partea celor apropiaţi. Când am scos acum 2 ani cele două piese cu maneliştii, a fost un şoc cultural în România, un scandal uriaş. Şi acum observ că majoritatea artiştilor pop din România scot piese cu ritmul respectiv, a devenit o chestie banală. Eu am studiat foarte bine toate tipurile de muzică din România înainte să le cânt… Nu am făcut asta întâmplător. Trecutul e mort, dragul meu! Suntem doar experimentaţi, nu bătrâni. Ce vrei să vorbim despre sânii mei? Despre operaţii”, a mărturisit artista.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

Andreeafunduc   •   04.01.2024, 03:29

Rusine, rusine dar au fost o gramada de bani. Sigur a trecut repede peste🤣

Luizamatza   •   27.12.2023, 14:04

Atunci nu ia fost rusine, sa isi asume ce a facut.

DanCraciunescu   •   27.12.2023, 02:00

Si acum face totul pentru bani...

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
Adevarul.ro
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Observatornews.ro
Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI