Loredana Groza are aproape 50 de ani și un fizic de invidiat. Multele ore petrecute în sala de sport și alimentația sănătoasă au dat rezultate, iar acest lucru se vede în ultima imagine cu interpreta, publicată pe contul de socializare.
Loredana s-a pozat în sala de sport, iar abdomenul ei bine lucrat a atras atenția tuturor. Vedeta s-a afișat într-o bustieră mulată, cu abdomenul lucrat la vedere și complet nemachiată.
Din punct de vedere profesional, Loredana nu mai are nevoie de nici o prezentare. Cântă de la 3 ani, iar până la 18 ani câștigase tot ce însemna festival de muzică, fiind singura artistă din România care se poate mândri cu faptul că a câștigat toate concursurile la care a participat. Loredana nu a făcut istorie doar în muzică, ci și pe micul și pe marele ecran.
A jucat în seriale românești, precum: „Daria, iubirea mea” sau „Inimă de țigan”, dar și în filme precum: „A doua cădere a Constantinopolui”, „Modigliani”, “Minte-mă frumos”, „Selfie 69”, dar și altele. A făcut parte din juriul emisiunilor: „Vocea României”, „Cântă acum cu mine”. În momentul de față este personajul principal în cele două musicaluri „Mamma Mia!” și “We Will Rock You”, devenite fenomen în România.