Loredana Groza și Dalai Lama, într-o imagine ce a stârnit admirația în mediul virtual. Prezentă în Tibet, vedeta nu a ratat ocazia de a sta de vorbă cu liderul spiritual. După experiența trăită, cântăreața a postat un mesaj pe contul de socializare.

Loredana Groza și Dalai Lama, împreună în Tibet. Imagine emoționantă

„Mi-am dorit mult să-l întâlnesc pe Dalai Lama. Voiam să-i spun că-l iubesc şi voiam să simtă că dragostea mea vine din ceea ce am învăţat de la EL. Să-i dăruiesc puţin din ceea ce, cu ajutorul lui, am învăţat să primesc de la oamenii buni care inspiră şi mă însoţesc în viaţă şi pe scenă. ‘Dragostea şi compasiunea sunt necesităţi, nu lux. Fără ele omenirea nu poate supravieţui Zilele trecute când l-am întâlnit mi-a dat o misiune şi voi face tot ce ţine de mine pentru ca Dalai Lama să vină în România. Cu dragoste, din inima. Loredana #tibet #DalaiLama #iubire”, este mesajul transmis de Loredana Groza, după întâlnirea cu Dalai Lama.

Loredana Groza este unul dintre marile nume de pe scena muzicală din România. De-a lungul anilor, vedeta și-a schimbat în numeroase rânduri look-ul, dar și stilul muzical, fiind considerată, pe bună dreptate, diva-cameleon. A demonstrat că este nu doar o cântăreață desăvârșită, ci și o foarte bună actriță, apărând în filme de succes și telenovele care au prins foarte bine la public.

 
 

Urmărește-ne pe Google News