“E mai mult mit decât adevăr, pentru că oamenilor le place să creeze rivalități, așa-zise competiții, dar nu cred că există competiție decât cu tine însuți.
E lipsită de fundament această rivalitate, pentru că eu sunt, poate nu toată lumea are habar, cea care a descoperit-o pe Delia, prima care a crezut în talentul ei încă de când era la liceu.
În momentul în care i-am scris și produs primul cântec și videoclip, și a apărut pentru prima oară în fața publicului în toată campania «Un calculator, o șansă în plus în viitor». Așa că, da, am avut mână bună, se pare. (zâmbește)”, a declarat Loredana pentru revista VIVA!
Pe de altă parte, Delia a ținut să precizeze că este fericită să facă parte din același proiect, împreună cu Loredana.
“Cred că România e o țară destul de mică pentru a exista rivalitate între atât de puține vârfuri și atât de puțini artiști.
Eu sunt de părere că ar trebui să ne sprijinim unii pe ceilalți, să ținem aproape și să ne bucurăm că există competiție, să ne bucurăm de succesul colegilor, pentru că, repet, sunt foarte puțini care demonstrează de la an la an că rezistă în această industrie, că sunt în continuare relevanți și au un cuvânt de spus.
Sunt fericită că suntem colege, pentru că apuc să o cunosc și altfel decât până acum. Este o persoană extrem de caldă și de bună!”, a spus și Delia.
Sezonul X Factor cu numărul 9 va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Loredana, zeci de fotografii din vacanță
Până să înceapă însă noul sezon din X Factor, Loredana Groza a fost în vacanță. Prilej perfect să posteze zeci de imagini pe Facebook și pe Instagram care de care mai provocatoare, iar fanii au copleșit-o cu aprecieri. Asta pentru că la 50 de ani, diva muzicii românești arată superb.