„Am avut doar cinci zile la dispoziție, așa că era important să le trăim intens, fără prea multe legături de zbor. De aceea, am ales cea mai rapidă rută de la București spre Thailanda: am zburat până la Dubai, am avut o escală de două ore, și am continuat călătoria până la destinație. În timpul zborului, am urmărit cele mai noi filme de la Hollywood, am văzut câștigătorul Oscarului de anul acesta, «Green Book» și ne-am delectat cu un meniu divers.
A fost un zbor de aproape șase ore, dintre care patru le-am petrecut dormind confortabil pe patul pliant, așa că am ajuns în Bangkok pline de energie, după un somn odihnitor”, ne-a spus Loredana, care a călătorit la Business Class, într-un pat moale și călduros.
Și-a dus fiica și în cluburi
După două zile petrecute în Bangkok, Loredana și Elena s-au mutat pe insula Koh Samui, pentru trei zile de relaxare.
„A fost pentru prima dată când am ajuns pe insula Koh Samui. Știam că, spre deosebire de Phuket, care e foarte comercială și aglomerată, Samui este pentru cei care vor mai multă relaxare, liniște, să se bucure de natură și de locurile exotice, retrase ale insulei. Ne-am cazat la Avani Samui, un resort retras, în sudul insulei, unde se află o lagună liniștită. Este un loc unde te simți conectat cu natura. Resortul este minimalist, cu vile retrase printre palmieri și vegetație luxuriantă. De pe plajă am luat o zi o barcă tradițională thailandeză, iar căpitanul ne-a dus pe o insula paradisiacă, izolată, cu nisip alb și fin și apă limpede, ca de cristal. A fost superb, ne-am bucurat de minunățiile pe care ni le oferă natura și de energia specială a locului. Într-o seară am mers până în zona centrală a insulei, unde se află mai multe restaurante și cluburi, și ne-am bucurat de viața de noapte colorată a locului”, a mai povestit Loredana Groza.
Citește și: