Lorelai Moșnegușu a impresionat-o până la lacrimi pe diva Mihaela Rădulescu, cea care i-a oferit golden buzz-ul în preselecțiile show-ului, trimițând-o pe fetiță direct în semifinalele concursului de talente.
Micuța este admirată de o țară întreagă, însă există și persoane care au criticat-o.
Asta s-a întâmplat și de curând, când un internaut pe nume Flavius ar fi făcut comentarii neplăcute despre Lorelai Moșneguțu pe internet.
Te-ar putea interesa și: Povestea de dragoste dintre Dumitru Lupu și Ileana Șipoteanu. Compozitorul a murit chiar de ziua soției lui
Lorelai Moșneguțu, fata fără mâini care cântă la pian, apărată de Mirabela Dauer. „Noi suntem handicapați”
Marea artistă Mirabela Dauer a postat, pe internet, un mesaj în care sare în apărarea lui Lorelai Moșneguțu.
„Mi s-a zburlit sufletul de mânie și revoltă.
Un nimeni care se ascunde pe facebook sub numele de Flavius îndrăznește să jignească unul din cei mai frumoși oameni pe care Dumnezeu mi l-a scos în cale – LORELAI MOȘNEGUȚU.
Un copil cu suflet de aur, un copil care nu cunoaște răutate și care răspândește bucuria doar privindu-mă.
E adevărat că a venit pe pământ fără mâini dar cu dragoste pentru oameni infinită.
Ție, neînsemnate Flavius la ce îți folosește că ai două mâini… să te ții de cap poate să nu se rătăcească singurul neuron dacă îl ai și pe ăla.
O cunoști tu pe fata asta?
Ești tu în măsură să judeci?
Te îneacă frustrarea și nu ai altă variantă să te salvezi decât aruncând cu venin?
Hai să-ți spun eu ceva… nu o merităm pe fata asta.
E o lecție pentru noi toți.
Ea nu știe să urască, nu ar putea niciodată să jignească, nu are nici un gând rău.
Pentru mine este o lecție de iubire, de ambiție și de corectitudine.
Și încă ceva îți mai spun, oricum ți-am dat extrem de multă atenție… nu Lorelai are un handicap, noi suntem handicapați că nu suntem capabili să prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat.
Iar tu în mod special ai un handicap grav – îți lipsesc mintea și sufletul ceea ce te condamnă la o viață fără însemnătate.
Și ca să folosesc vorbele tale „nu e vina noastră că te-o fătat măta” fără creier.
Vezi-ți de viață ta în mizeria în care ai ales să te lăfăie.
Lorelai merită cu siguranță să câștige Românii au talent. Pe lângă glasul minunat are talentul de a ne învăța pe noi să prețuim viața…”, a spus Mirabela Dauer.