Fiica fostului mare fotbalist al Craiovei a avut mereu grijă ca băieții săi să-și dezvolte marile pasiuni – teatrul, cel mare și fotbalul, mezinul. În prezent, Atanas, fiul cel mic, în vârstă de 14 ani, joacă la clubul Daco-Getica (fostul Juventus București). Și de când a început să practice acest sport la nivel de performanță, Lorena nu mai știe ce-i aia vacanță.

„Nu am mai fost plecată într-o vacanță de mai bine de trei ani! Peste tot m-am dus cu fiul meu. Și m-am implicat în problemele clubului”, a mărturisit pentru Libertatea Lorena, care este secretar general la Daco-Getica de mai bine de un an.

Nu regretă aceste sacrificii. Din contră! În urmă cu câteva zile, ea a primit vestea cea mare, aceea că mezinul familiei a fost convocat la echipa națională, la categoria lui de vârstă!

Această reușită vine la pachet cu încă una, bifată de Hristu, băiatul cel mare. În vârstă de 19 ani, el a fost admis la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale.

Vrea să publice o carte

Chiar dacă uneori pare o femeie dură, prin prisma jobului deținut în lumea fotbalului, Lorena Balaci este o fire sensibilă. Îi place să scrie și, timp de un an, ea și-a expus, zilnic, trăirile și filosofia de viață în mediul virtual, pe pagina de Facebook. Acum, vrea să-și publice gândurile într-o carte și așteaptă doar editura potrivită pentru asta.


Divorțul lui Florin Răducioiu de Astrid, confirmat de un prieten al fostului fotbalist. „S-au separat. Nu este vina lui”

 
 

Urmărește-ne pe Google News