În familia Balaci, așchia nu sare departe de trunchi. Lorena, fiica fostei legende a fotbalului Ilie Balaci, a moștenit, fără îndoială, microbul de la tatăl său. Iar în prezent, are pe mână destinul a zeci de fotbaliști profesioniști și al altor câteva sute de copii și juniori.
După ce a divorțat de fostul fotbalist Eugen Trică, Lorena a ieșit din showbiz, apoi a renunțat și la lumea modei – o vreme, a fost designer vestimentar. Acum, în loc să fie înconjurată de haine, se învârte printre ghete cu crampoane și echipamente sportive.
Lorena a început munca la fosta Juventus București (actualmente clubul Daco-Getica), echipă care a activat în prima ligă, în calitate de coordonator al Centrului de Copii și Juniori, iar în prezent, este secretar general, adică “mâna de fier” din cadrul clubului!
O zi de muncă obișnuită din viața fiicei fostului mare internațional român începe dis-de-dimineață și se încheie undeva în jurul orei 21. Lorena Balaci aproape s-a mutat cu casa la stadion, iar fotbalul îi ocupă tot timpul!
“Petrec în bază cam 12 ore, atunci când nu sunt plecată tot pentru a rezolva probleme legate tot de fotbal… Ajung acasă doar să dorm”, a mărturisit Lorena pentru Libertatea.
Ca să fie mai aproape de club, a renunțat la vilă și s-a mutat la bloc
În numele fotbalului, Lorena a renunțat la vila de lux în care locuia și s-a mutat într-un apartament de trei camere aflat chiar lângă baza sportivă unde lucrează.
“Toți s-au mirat că am renunțat la casa aia, care are o curte mare, pentru un apartament. Dar uite, aici, la bază, am cea mai mare curte din București”, ne-a spus ea cu zâmbetul pe buze.
Și chiar are dreptate! Lorena a reușit să transforme baza din Colentina într-una dintre cele mai frumoase din Capitală.
Merge prin străinătate ca să învețe cum se conduce un club de fotbal
Recent, fiica lui Ilie Balaci a însoțit echipa de junior născuți în anul 2004 (campioana Capitalei, echipă din care face parte și fiul ei, considerat unul dintre cei mai promițători copii) la un turneu de pregătire în Turcia. A profitat de deplasare ca să facă și o vizită de lucru și s-a întors impresionată de ce a văzut.
“La Beșiktaș, mâna de fier din club este o femeie, care lucrează acolo încă de când avea 17 ani și era secretară! Am fost impresionată de tot ce face. Este o doamnă minunată, cu o energie debordantă, de la care am învățat multe!”, ne-a mărturisit Lorena.
CITEȘTE ȘI: