Luni, actorul din „Great Gatsby” a fost văzut luând masa cu Rae la Hillstone pe Park Avenue. Persoane care i-au observat pe cei doi spun că erau foarte apropiați, iar Leo și-a tras șapca peste față pentru a nu fi recunoscut.

Nu este prima dată când cei doi sunt văzuți împreună în ultima perioadă. Modelul a fost alături de DiCaprio la Citi Biking săptămâna trecută, iar în mai ar fi petrecut weekendul alături de acesta la Monaco. De asemenea, în iulie Rae l-a însoțit pe acotor și prietenii săi într-o excursie cu iahtul la Saint Tropez.

Lorena Rae, noua iubită a lui Leonardo DiCaprio

Totuși, un reprezentant al lui DiCaprio a insistat că cei doi nu ies împreună, dar de asemenea, fiecare model alături de care a fost văzut acorul în ultimii ani a fost catalogată drept ”prieteni”.

Lorena Rae este din Germania, și încă își face un nume în industria modei. Ea a devenit cunoscută pornind de la contul său de Instagram unde are peste 900.000 de urmăritori.

Lorena Rae, noua iubită a lui Leonardo DiCaprio

Ultima iubită a actorului a fost Nina Agdal a devenit și mai cunoscută după relația cu el. Cariera acesteia a explodat în timpul acestei relații care a durat aproape un an. Cei doi au decis să se despartă în luna mai, în termeni amiabili.


Citește și: EXCLUSIV/ Delia va avea primul său concert mare în afara granițelor, în Anglia. Își pregătește ”botezul” internațional


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI