După separarea de Victor Slav, tatăl fiicei ei, Bianca Drăgușanu nu a stat pe loc și a încercat să-și refacă viața alături de altcineva. După o scurtă relație cu Tristan Tate, Bianca Drăgușanu a început o poveste de iubire cu Alex Bodi, cel care a tot răsfățat-o cu cadouri și excursii scumpe. Cei doi au plecat la munte, la Poiana Brașov, zilele acestea, însă în loc să se bucure de relația lor, au ajuns la despărțire, potrivit wowbiz.ro.

Bianca Drăgușțanu și Alex Bodi s-ar fi certat în public. Cei doi au avut o discuție în contradictoriu chiar în restaurantul unde se aflau. Discuția nu a fost deloc pe placul Biancăi Drăgușanu, care s-a ridicat de la masă și a plecat. Ulterior a decis și să plece din stațiune, fără să se mai uite înapoi, semn că situația dintre ea și Alex Bodi a degenerat.

„Bia s-a despărţit de Bodi în urmă cu puţin timp. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva, în ciuda faptului că ei au mai avut certuri puternice de-a lungul timpului! Pe de altă parte, din câte îi ştim noi, nu este exclusă nici o împăcare pe ultima sută de metri înainte de Revelion. Orice este posibil în cuplu acesta, dar, cel puţin deocamdată, putem spune că sunt separaţi”, au dezvăluit apropiaţii cuplului pentru sursa mai sus-menționată.

Aceeași sursă susține că după plecarea Biancăi Drăgușanu din stațiune, Alex Bodi s-a afișat în compania altei femei. Este vorba de nimeni alta decât Iulia, fosta soție a lui Alex Bodi, femeia care i-a dăruit o fiică.

Alex Bodi a postat fotografia cu fosta parteneră pe Instagram, însoțită de un mesaj foarte clar: „Iubirea adevărată nu moare niciodată”.

Bianca Drăgușanu a apărut pentru prima oară la TV în urmă cu ani, la emisiunea Din Dragoste, pe care o prezenta Mircea Radu. A devenit cunoscută în lumea mondenă după ce s-a aflat de relația sa cu designerul Cătălin Botezatu. Ulterior, a avut o relație cu fostul fotbalist Adrian Cristea. Bianca Drăgușanu a fost căsătorită pentru o scurtă perioadă de timp, cu Victor Slav. După ce și-au reînnodat relația, din povestea lor de dragoste a rezultat o fetiță, Sofia Natalia. Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au despărțit din nou anul acesta. După separare, vedeta de televiziune și-a găsit liniștea în brațele unui tânăr plin de bani, Tristan Tate, însă povestea lor de amor nu a durat prea mult.

Citește și: Micul geniu! Libertatea a vorbit cu Robert Zicman, copilul de 7 ani inclus în 1% cei mai inteligenţi oameni din lume! – FOTO

Urmărește-ne pe Google News