Castelul Reginei Maria, Grădina lui Allah şi parcul unde există peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum şi o colecţie de aproximativ 250 de cactuşi, una dintre cele mai importante din Europa au fost cele care au fascinat-o pe Luana. Pentru mine, turulul castelului şi al grădinii a reprezentat o adevărată aventură. Alei secrete, mici temple, catacombe, grădini misterioase, mori de apă, poduri cu vedere la cascade, taverne umbrite şi colectii de vinuri seculare, toate au compus atmosfera unei expediţii”, povesteşte prezentatoarea TV. Puteţi vedea pe unde a umblat ea şi ce experienţe a trăit în Balcic, duminică, 7 august, de la ora 11.30, în cadrul emisiunii “Cunoaşte, Visează, Iubeşte!”, de la Prima TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News