„În luna august o să spun mai multe, când o să plece fata în străinătate, la studii. Acum fata mai are două-trei săptămâni până la Bac, este o perioadă destul de dificilă.

În loc să se ducă liniștită la examene, copiii o să o întrebe de ce a zis tatăl său, în loc să vorbească despre materii. Copilul vrea să fie un om ca oricare altul, nu își dorește să fie disecat de lume. Ea ne-a rugat, de la vârsta de 4 anișori, că nu vrea să apară în presă”, a dezvăluit Luana pentru impact.ro.

Seria dezvăluirilor a continuat, Luana e de părere că prezentatorul de la PRO TV trebuie să își asume tot ce spune în spațiul public. De asemenea, ea a anunțat că nici ea și nici fiica nu mai poartă numele Ibacka.

„Pe noi toate lucrurile ne afectează, mai ales că ea are Bac-ul acum. Ne dorim să fim lăsate naibii în pace. Fata nu vorbește pentru că nu vorbește, nu vrea ea și are tot dreptul să fie cum vrea ea.

Nici la ea, nici la mine nu mai scrie numele Ibacka. Mi-am crescut singură copilul până acum. Că nu vorbește fata cu Cabral, asta este treaba lui, fiecare suferă de ceva. Văd că s-a născut de la nimic un întreg taifun, eu una nu am zis nimic de el ca să îi încurce sarcinile lui”, a mai declarat aceasta pentru aceeași sursă.

Luana și Cabral au fost căsătoriți din 2000 până în 2006. Fiica lor, Inoke, are deja 18 ani și curând va împlini 19. Recent, într-o emisiune de la PRO TV, prezentatorul a dezvăluit că fiica sa cea mare nu mai vorbește cu el.

„Sunt pe lista neagră aici, la fata cea mare, că e supărată pe mine și nu comunicăm. Așa sunteți voi când sunteți… Are 18 ani, face 19. Nu sunt popular, nu sunt ce trebuie la casa omului”, a declarat el pe 27 mai.

Urmărește-ne pe Google News