În scandalul divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf intervine băiatul cel mare al antrenorului, Luca. Tânărul contrazice spusele impresarei, care recent a declarat într-un podcast că Luca Reghecampf l-a filmat pe Laurențiu Reghecampf, tatăl lui, cu amanta în casa în care locuia cu Anamaria Prodan.

​„Stau cu soțul meu în casă, cu copiii mei, primesc de la băiatul nostru cel mare, Luca, film cu acest gen de femei și doamna respectivă, în casa mea, în curtea mea, în patul meu, pe banii mei, ai familiei noastre, pe bărci. Totul filmat de Luca și dat nouă”, a spus impresara, în cadrul unui podcast.

După o perioadă de tăcere, Luca Reghecampf declară că îi poartă în continuare respect Anamariei Prodan, însă îi cere acesteia să încheie scandalul cu Laurențiu Reghecampf și să nu îi mai implice pe ei, copiii, în discuțiile lor. „E timpul ca Anamaria Prodan să înceteze cu intrigile!

Luca Reghecampf: „Consider că Anamaria trebuie să se oprească”

Am tăcut până acum din respect față de tatăl meu, dar nu mai vreau să accept nimic. Nu sunt fiul Anamariei Prodan. Am o singură mamă, pe care o iubesc. Ca, de altfel, și pe tatăl meu. Anamaria trebuie să conștientizeze că îmi jignește mama de fiecare dată când se folosește de numele meu. Nu am filmat pe nimeni și nu am intervenit niciodată între tatăl meu și fosta lui soție. Consider că Anamaria trebuie să se oprească.

Nu intenționez să intru într-un schimb de replici cu ea, fiindcă o respect în continuare. Dar nu este acceptabil ca vreun părinte să se folosească de copiii lui pentru a-și purta războaiele. Eu am trei frați și îi iubesc în egală măsură. Și pe cei mai mici, dar și pe Bebe. De asemenea, tata ne iubește la fel și nu a făcut niciodată diferențe între noi. Le-a arătat iubire și fetelor Anamariei, dar nu a pretins vreodată că este tatăl lor. Pentru că tatăl lor este Tibi, cu care tatăl meu are o relație foarte bună. Se respectă unul pe celălalt”, a declarat Luca Reghecampf pentru Cancan.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Nu cer nimic Anamariei. N-am nevoie de nimic de la ea”

Luca Reghecampf e de părere că Anamaria Prodan se folosește de copii în scandalul cu Laurențiu Reghecampf, lucru pe care el nu și-l dorește. „Observ faptul că, în continuare, Anamaria ne folosește pe noi, copiii, ca pe un scut. Și în special pe Bebe, care suferă mult din această cauză. E vremea să fim lăsați în pace. Nu cer nimic Anamariei. N-am nevoie de nimic de la ea. Nu i-am cerut și nu îi cer bani.

Nu i-am cerut și nu îi cer atenție. Îi cer doar să ne lase în pace. Eu am absolvit o facultate, m-am angajat, mă întrețin singur, îmi întrețin și familia mea. Am soție acasă și nu este normal ca Anamaria să mă folosească, să mă includă în discuțiile ei.

Cum nu este normal nici în cazul lui Bebe, care știu că a avut o relație specială cu tata înainte ca părinții lui să se despartă. Copiii nu trebuie să fie implicați. Ne afectează fiecare lucru și de aceea o rog public să nu ne mai amestece în problemele ei. Și, dacă mă iubește, așa cum susține, ar trebui să nu-mi mai denigreze tatăl, pentru că acest lucru mă doare”, a continuat Luca.

Despre declarațiile lui a comentat Laurențiu Reghecampf: „Este un divorț pe care eu îmi doresc să-l termin și, are dreptate Luca, nu trebuie să implicăm sub nicio formă copiii. Cum nici eu nu i-am implicat fetele niciodată, așa să procedeze și ea”. Până la acest moment, Anamaria Prodan nu a făcut declarații despre acest subiect.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News