Lucia Moraru, văduva lui Marin Moraru: “Am vândut mașina ca să-i fac un bust”.

“Am vândut mașina pentru a-i face un bust, așa cum merită un mare artist cum a fost Marin Moraru. Mi-am dorit ca acestuia să i se găsească un loc la Teatrul Național din București, pentru că majoritatea pieselor le-a jucat acolo. A mai jucat la Teatrul de Comedie, la Lucia Sturdza Bulandra, dar cel mai mult la TNB a jucat. Mi-aduc aminte că «Take, Ianke și Cadîr» (în care Marin Moraru a jucat cu Gheorghe Dinică și cu Radu Beligan – n.r.) a fost unul din cele mai mari succese și a salvat instituția, s-a jucat timp de 10 ani, până și în zilele de luni”, și-a deschis sufletul văduva marelui actor.

Nu e bun pentru TNB

“Directorul instituției, Ion Caramitru, a zis că e de acord să amplaseze bustul, dar designerul noului teatru, o doamnă, mi-a zis că nu. Că nu se poate cu actorii care au trăit odată cu noi, ci doar cu cei din anii ʼ50-ʼ60. Am întrebat dacă au busturi ai actorilor din acea perioadă și mi-a zis că nu. Am ajuns cu jalba până la Ministerul Culturii, mi-au promis că se va rezolva. Am făcut efortul acesta pentru a amplasa bustul într-o instituție, într-un loc public, nu la cimitir”, ne-a declarat, mâhnită, Lucia Moraru.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Cel mai bun prieten al lui Marin Moraru, Gheorghe Dinică, decedat pe 10 noiembrie 2009, are un bust făcut din banii Primăriei Capitalei și amplasat în fața Teatrului de Comedie din București

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1

S-au cunoscut în trenul care-i ducea în tabără

Lucia Popescu, om de radio, și monstrul sacru al teatrului și cinematografiei Marin Moraru s-au cunoscut într-un tren care-i ducea la munte. Erau studenți amândoi și mergeau într-o tabără școlară de iarnă. A fost începutul unei povești ce avea să dureze o jumătate de secol, până la moartea lui.

“S-a apropiat de noi un grup dubios. Căra ceva suspect, cât un aragaz. Era un magnetofon! S-a întâmplat nu numai să călătorim, ci să și locuim în aceeași vilă. Cine credeți că era maestrul care punea muzică, unul mic, care m-a invitat direct la dans? «Să știți că sunt foarte vioi», mi-a zis el. I-am zis că nu e cazul, s-o luăm mai moale cu «învârtelile». Am stat în acea tabără două săptămâni, ne-am despărțit prieteni, apoi am mai ieșit de câteva ori”, poveștește Lucia Popescu Moraru, pe atunci studentă la Conservator.i

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

«Era unul zdrențuit, murdar, un boschetar»

“Mi-a zis, în gară: «Să mă cauți la teatru – el fiind în anul IV la Actorie -, să vezi ce piese frumoase facem». L-am vizitat, în pauza mare, m-am uitat după el, nu l-am zărit. Am întrebat despre dânsul, mi s-a zis că mă așteaptă în față, ba chiar mi l-a arătat cu degetul. Era unul zdrențuit, murdar, un boschetar. S-a scuzat politicos: «Mă pregătesc să fiu omorât în piesă». După șase întâlniri, mi-a propus să ne căsătorim. M-am blocat. După alte șase luni, iar. A durat un un de când ne-am văzut prima oară până am ajuns amândoi la Sfatul popular, cum era pe atunci”, și-a amintit legendara voce a radioului, într-o vizită în studioul Electrecord, locul în care s-a născut toată muzica pe care a popularizat-o, în lunga sa carieră, la radio.

Urmărește-ne pe Google News