ComenteazăO prezență constantă în spațiul public, de peste 30 de ani, Lucian Mîndruță și-a început cariera în televiziune în 1992, câștigând rapid notorietate ca prezentator de știri. De-a lungul anilor, el a devenit o figură cunoscută nu doar pentru activitatea sa jurnalistică, ci și ca profesor de jurnalism, trainer de comunicare și realizator de emisiuni radio. În plus, este inițiatorul proiectului „Cu bicicleta la mare”, prin care promovează mișcarea și un stil de viață activ.
Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, prezentatoarea i-a adus aminte despre copilăria lui. „Tatăl dumneavoastră lucra în armată, în cadrul Fanfarei Militare, iar mama era de profesie asistentă medicală. Părinții au divorțat când dumneavoastră aveați doar 4 ani. (…) După divorț v-ați mutat cu mama într-un bloc din Pantelimon. (…)
Am trăit într-o sărăcie mare. (…) Vă citez: «Pentru mine, epoca înainte de 1989 însemna un televizor la care nu puteam să văd nimic, un apartament cu două camere, la etajul 10 din care una era nefuncțională pentru că era plină de igrasie».
Lucian Mîndruță: „Făceam poze pe la nunți, pe la botezuri, înmormântări”
Banii erau atât de puțini încât mama vă punea dumneavoastră singura bucățică de carne de la masă și să spunea că ea nu are chef să mănânce. Nu e de mirare că ați început să lucrați încă de la 14 ani. Vă citez din nou: «Făceam poze pe la nunți, pe la botezuri, înmormântări. Poți să mă crezi că făceam poze cu familia și cu mortul? Eu am făcut bani din asta!»”.
După această introducere, Denise Rifai l-a întrebat pe Lucian Mîndruță: „Cât timp ați trăit din fotografiile făcute la înmormântări?”, iar el a venit cu răspunsul.
„Am putut să îmi cumpăr lucrurile pe care copiii, de obicei, le primesc de la părinții lor”
„Nu am trăit din ele propriu zis, dar am putut să îmi cumpăr lucrurile pe care copiii, de obicei, le primesc de la părinții lor. Blugi, bicicletă, casetofon, eu mi le-am cumpărat din munca mea începând cu 14 ani. Și aparat de fotografiat. Sigur că îmi mai puneam un pic deoparte ca să mă duc la mare vara, să pot să îmi permit și un Pepsi, ceea ce era super chestie că luai pe sub mână pe vremea aceea.
Dar să mă întorc la poveste, nu știu dacă ai văzut vreodată vreo familie care vrea să se pozeze cu mortul. La deces sunt unii care au sentimentul: Bă, poate cu unchiul Georgică sau bunicul Costel nu am fost destul de drăguț în timpul vieții, n-am fost aproape de el, hai acum, la final.
După ce a trecut finalul, hai să avem o amintire cu el. Și se fotografiau cu decedatul și eu mă ocupam cu chestia asta, le făceam acele poze, le developam, îți imaginezi în bucătărie aparatul de făcut poze, care trebuia să fie întuneric înăuntru, trebuia să fie o singură lumină, și aia roșie și vedeai în tava aia, apărea mortul împreună cu rudele lui. Era ca într-un film de groază!
Dar chestia asta m-a învățat că până la urmă trebuie să înghiți destul de multe ca să îți câștigi existența pentru că nu există altă soluție decât munca. Iar sărăcia…să îți zic un lucru. Și acum îmi doresc un casetofon pe care nu l-am avut când aveam 15 sau 16 ani, și un video. Și multă vreme mi-am cumpărat casetofoane în neștire încercând să umplu un gol”, a explicat el la Kanal D.