„Ca emisiune de televiziune, nu am niciun plan. ‘Nimic important s-a încheiat, pentru că s-a terminat contractul, am decis împreună cu cei de la Antena 2 să nu îl mai prelungim și am rămas în relații bune cu trustul.
Nu mă plângeți, pur și simplu vine un moment în viața unui om când își reconstruiește prioritățile. Asta e tot. Și nu e un slogan, sau un loc comun, ci chiar așa este, în momentul acesta mă gândesc la ce am de făcut mai departe”, a declarat Lucian Mîndruță pentru paginademedia.ro.
Emisiunea „Nimic important” a debutat în septembrie 2010 la Antena 2. Înainte de acest talk-show, Lucian Mândruță a mai prezentat, la Antena 1, timp de patru luni, show-ul „Pâine și circ”. Până să treacă la divertisment, acesta a fost, alături de Alessandra Stoicescu, la pupitrul Observatorului Antenei 1.