”Doamna Munților” mărturisirea, pentru Libertatea, că își dorește să treacă la cele veșnice fără să știe și fără să fie bolnavă. Mai ales că, așa cum mărturisea, nu a fost niciodată bolnavă.
“Eu îmi doresc ca atunci când îmi va veni ceasul să mă culc şi să nu mă mai trezesc. Fără să stau bolnavă, la pat, fără să fiu o povară pentru copiii şi nepoţii mei. Mulţi dintre cei care mi-au fost colegi de scenă au plecat în lumea cealaltă”, s-a destăinuit Lucreţia Ciobanu, în urmă cu aproape un an, pentru Libertatea.
Colegii din muzica populară și prietenii Lucreției Ciobanu deplâng trecerea acesteia în neființă. Iuliana Tudor a transmis un mesaj emoționant, prin intermendiul unei rețele de socializare: ”S-a stins din viata Doamna Muntilor, Lucreția Ciobanu! Ramas bun!”.

A trăit 60 de ani pe scenă

S-a născut pe 27 octombrie 1924 în comuna Topârcea din judeţul interbelic Sibiu. A fost supranumită Doamna Munţilor şi a susţinut timp de peste 60 de ani spectacole de folclor în care a interpretat cântece din Mărginimea Sibiului. A ajuns cu melodiile ei până în SUA şi Canada.
Pentru uimitoarea sa carieră, solista a primit, în 2002, Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004 i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria D – Arta Spectacolului. Din 2013, este cetăţean de onoare al Sibiului.
Citește și: DOLIU în muzica populară de la noi. ”Doamna Munților” A MURIT | FOTO & VIDEO

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

db140899.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI