Ironia sorţii a făcut ca interpretul să afle de moartea părinţilor lui în timp ce se afla pe scenă. Dacă vestea pierderii tatălui său l-a surprins chiar în timpul unui concert din noaptea de Revelion, de decesul mamei, solistul a aflat tot în timpul unei cântări, de data aceasta însă pe o scenă din Sighişoara, unde trupa poposise în cadrul unui turneu de promovare.
Grav bolnavă şi în mare suferinţă după moartea soţului ei, mama lui Dan Bittman şi-a dat ultima suflare pe patul de spital din Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Colentina din Capitală, unde se afla de ceva vreme.
Femeia în vârstă de 84 de ani era bolnavă de mult timp, dar starea ei de sănătate s-a agravat după moartea soţului ei. Cel mai probabil, mama cântăreţului va fi înmormântată în mare discreţie, la fel cum s-a procedat şi în cazul înhumării tatălui lui Bittman, decedat la sfârşitul anului trecut.

Trupa şi-a amânat turneul

Surse din apropierea trupei Holograf ne-au mărturisit că turneul pe care îl aveau programat în această perioadă în mai multe oraşe din ţară, pentru promovarea noului album, “Love Affair”, va fi amânat. Formaţia trebuia să concerteze aseară la Râşnov, Braşov, dar fanii au fost anunţaţi cu doar câteva ore înainte de anularea concertului.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News